Burse - Fonduri mutuale

TeraPlast a primit avizul favorabil din partea Consiliului Concurenţei pentru vânzarea liniei de business profile de tâmplărie: preţ estimat de 4,5 mil. euro

TeraPlast a primit avizul favorabil din partea...

Autor: Tibi Oprea

10.02.2021, 16:37 231

TeraPlast, compania-mamă a Grupului TeraPlast, a anunţat miercuri la bursa de la Bucureşti primirea avizului favorabil din partea Consiliului Concurenţei pentru vânzarea liniei de business Profile de tâmplărie către Dynamic Selling Group, producător şi distribuitor de profile pentru tâmplărie termoizolantă.

Transferul efectiv al drepturilor de proprietate va fi realizat în data de 15 martie 2021. Tot atunci, preţul estimat de 4,5 milioane de euro va fi ajustat în baza nivelului capitalului de lucru.

În cadrul tranzacţiei, producătorul român Dynamic Selling Group va prelua linia de business Profile de tâmplărie a TeraPlast SA şi compania TeraPlast Ungaria – distribuitor de profile de tâmplărie.

În urma tranzacţiilor de anul trecut, în cadrul Grupului TeraPlast vor rămâne liniile de business Instalaţii şi Granule ale TeraPlast SA, linia de business Ferestre şi Uşi a TeraGlass, reciclare PVC rigid a TeraPlast Recycling. La acestea se adaugă linia de business de ambalaje flexibile din care fac parte companiile Somplast şi de TeraPlast Folii Biodegradabile – producător de saci şi pungi biodegradabile.

În primele nouă luni din 2020, Grupul TeraPlast a înregistrat o creştere de 14% a cifrei de afaceri, până la 167 milioane de euro, şi o creştere de 46% a EBITDA, până la 20 milioane de euro.

Profilele de tâmplărie au reprezentat 9 milioane de euro din cifra de afaceri a TeraPlast în primele nouă luni din 2020. Reţeaua de distribuţie a acestei linii de business include peste 200 de clienţi, producători de tâmplărie termoizolantă precum şi compania TeraPlast Ungaria.

TeraPlast Bistriţa este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi face parte din componenţa indicelui principal BET. Cu o capitalizare de 882 de milioane de lei, acţiunile TRP înregistrează o creştere de 14,2% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 30 de milioane de lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO