• Leu / EUR5.2088
  • Leu / GBP5.9779
  • Leu / USD4.4801
Burse - Fonduri mutuale

THR Marea Neagră vinde un complex hotelier din Eforie Sud pentru 2,5 mil. euro. Compania vizează dividende cu randament de 12%, printre cele mai ridicate de la Bursa de Valori Bucureşti

THR Marea Neagră vinde un complex hotelier din Eforie...

Autor: Eduard Ivanovici

09.04.2026, 18:32 2430

Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (simbol bursier EFO), companie care administrează mai multe hoteluri pe litoral, a informat joi piaţa de capital că a organizat pe 9 aprilie o licitaţie publică cu strigare pentru vânzarea complexului hotelier Măgura din Eforie Sud.

„În urma desfăşurării procedurii de licitaţie, activul a fost adjudecat la preţul de 2.500.000 euro plus TVA (pentru care se vor aplica măsurile de simplificare privind taxarea inversă, conform Codului fiscal)”, reiese dintr-un raport publicat la BVB.

Acţiunile societăţii s-au apreciat cu 33% în ultimul an, la o evaluare bursieră de 116 milioane de lei. Principalul acţionar este fondul de investiţii Transilvania Investments Alliance (TRANSI), cu trei sferturi din capitalul social.

Te-ar putea interesa și:

THR Marea Neagră a încheiat anul 2025 cu venituri totale de 62,7 mil. lei, în creştere cu 86% faţă de exerciţiul precedent. Rezultatul net s-a majorat cu 48% la 14,4 mil. lei, iar datoriile s-au redus de la 37,3 mil. lei la 22,1 mil. lei.

Consiliul de administraţie al companiei a propus ca profitul să fie distribuit aproape în integralitate către acţionari. Dividendul brut ajunge la 0,07 lei per unitate, ceea ce ar asigura un randament de 11,9%, unul dintre cele mai ridicate de la Bursa de Valori Bucureşti.

Dacă propunerea va trece de votul acţionarilor din cadrul adunării generale din 27 aprilie, plata ar urma să se realizeze pe 30 iulie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Retail Summit 2026. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Bankers 2026. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2088
Diferență: 0,0692
Ieri: 5.2052
Azi: 4.4801
Diferență: 0,7783
Ieri: 4.4455
Azi: 5.9779
Diferență: -0,5159
Ieri: 6.0089