Acţiunile Fondului Proprietatea au depăşit miercuri preţul maxim din ziua listării, din 25 ianuarie 2011, iar în următoarele şedinţe au atins record după record, îndreptându-se spre pragul psihologic de 0,7 lei/titlu. Cel mai mare preţ plătit marţi pentru acţiunile Fondului Proprietatea, de 0,7 lei/titlu, a fost cu 0,72% peste închiderea de luni.
La închiderea pieţei principale, acţiunile Fondului Proprietatea erau cotate la 0,7 lei. Evoluţia a venit în cadrul unor tranzacţii în valoare cumulată de 12,1 milioane lei.
"Raportat la profilul actual al Fondului, cred că acţiunea şi-a materializat în cea mai mare parte potenţialul de creştere şi nu cred că vom vedea preţul stabilizându-se peste 0,7 lei în perioada următoare. Cu siguranţă, driverul fundamental care să ţină acţiunile FP pe un trend ascendent pe termen mediu este reprezentat de concretizarea listărilor anunţate de Guvern (Nuclearelectrica şi Romgaz în acest an, urmate de Hidroelectrica anul viitor - n.r.). Orice alt eveniment în afara listării celor trei mari companii este secundar ca impact asupra preţului acţiunii FP", a declarat pentru MEDIAFAX şeful Departamentului de cercetare pieţe de capital al BCR, Mihai Iulian Căruntu.
Listarea celor trei companii ar duce ponderea acţiunilor listate în portofoliul FP la peste 75% faţă de circa 50% în prezent, aceasta fiind cea mai importantă schimbare calitativă de portofoliu ţintită şi de administratorul FP, compania Franklin Templeton.
"În privinţa creşterii preţului acţiunilor FP în ultimele şedinţe, s-a manifestat fără îndoială un impact pozitiv direct prin prisma scăderii dobânzii de politică monetară de către BNR. Pe lângă aşteptările de dinamică economică mai bună, reducerea dobânzii de politică monetară a pus în evidenţă că acţiunile româneşti importante au preţuri încă atractive, lucru evidenţiat de randamentele dividendelor potenţiale pentru exerciţiul financiar 2013. Din moment ce în cazul FP şi Petrom, cele mai importante acţiuni listate la BVB, chiar considerând preţurile de închidere de luni vorbim de randamente ale dividendelor de peste 4,5% pentru 2013, este evident că decizia BNR a avut direct un aspect de catalizator al potenţialului pentru acţiunile de calitate de pe bursa de la Bucureşti", a afirmat analistul.
Titlurile OMV Petrom au urcat cu 2,53% în primele minute de tranzacţionare şi au ajuns la preţul de 0,45 lei, investitorii reacţionând vizibil la rezultatele financiare înregistrate de Petrom în primul semestru şi publicate marţi dimineaţă.
După prima jumătate de oră de tranzacţionare, acţiunile OMV Petrom s-au întors sub 0,45 lei, pentru ca la finalul zilei să revină la acest nivel. Cu acţiunile OMV Petrom au fost operate transferuri de 1,9 milioane lei, din care două deal-uri de 884.000 de lei.
Profitul net al grupului Petrom a urcat cu 18% în primul semestru, la 2,393 miliarde lei (545 milioane euro), însă vânzările au coborât cu 5%, la 11,576 miliarde lei (2,636 miliarde euro), în special din cauza scăderii vânzărilor de ţiţei comparativ cu perioada similară a anului trecut.
"Rezultatele Petrom pot fi considerate foarte bune şi au surprins chiar uşor pozitiv, prin prisma rezultatului peste aşteptări în zona liniei de business rafinare şi marketing, dar şi cu o bună performanţă în ceea ce priveşte producţia de hidrocarburi. Vedem motive fundamentale pentru o creştere în continuare a acţiunii Petrom pe termen mediu şi lung, susţinută de foarte multe argumente precum: stabilitatea profiturilor, politica clară de dividende, forţa de negociere a Petrom în ceea ce priveşte un regim de redevenţe rezonabil în relaţia cu statul român, faptul că centrala pe gaze de 850 MW încă nu şi-a adus contribuţia substanţială la rezultatul operaţional, apropierea finalizării modernizării rafinăriei Petrobrazi şi, mai ales, descoperirile de gaze din Marea Neagră, care tot mai probabil vor extinde profilul actul al Petrom către statutul de producător important de gaze la nivel regional", a afirmat Căruntu.
La închiderea pieţei principale, indicele BET al celor mai lichide zece acţiuni, se plasa cu 1,52% peste nivelul de luni, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, era în creştere cu numai 0,16%.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 1,28%. Titlurile celor cinci SIF-uri au crescut cu 0,96% - 2,25%, iar acţiunile Fondului Proprietatea au urcat cu 0,72%.
Indicele extins BET-XT a crescut cu 1,52%, iar indicele extins BET-BK a încheiat şedinţa cu 1,17% peste nivelul de luni.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 29,1 milioane lei (6,6 milioane euro), cu o treime peste lichiditatea de luni, de 21,5 milioane lei (4,8 milioane euro). Mai mult de jumătate din rulaj a fost asigurat de transferuri cu acţiunile Fondul Proprietatea (12,1 milioane lei) şi Erste (4,5 milioane lei).
Acţiunile Erste au urcat cu 2,31%, la 115,2 lei (26 euro), urmând evoluţia de la Viena, unde au crescut cu 1,62%, la 26,3 euro.
"Cred că, încă, este loc de oarecare creştere pentru principalele acţiuni, acestea nefiind scumpe din moment ce profiturile pe 2013 ar permite distribuţia unor dividende care raportat la preţurile actuale ar avea randamente de peste 4,5% la FP şi Petrom şi, chiar, de peste 7% la Transgaz. În acelaşi timp, companii din categoria a doua ca vizibilitate şi dimensiune, precum Albalact sau Biofarm, vor avea un an financiar bun, existând argumente să se regăsească pe lista scurtă a unor investitori importanţi. Una peste alta, în condiţiile în care pieţele dezvoltate (mai ales cea americană) se găsesc în zona maximelor istorice, calitatea selecţiei titlurilor din portofoliu devine critică în condiţiile în care a merge pur şi simplu cu piaţa pare să reprezinte o decizie din ce în ce mai puţin confortabilă dată fiind evaluarea înaltă a acţiunilor şi presiunile în vederea reducerii programelor de cumpărare de active derulate de băncile centrale, în special de Fed", a afirmat Căruntu.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au realizat transferuri de 118.000 de lei, faţă de 2,4 milioane lei în şedinţa precedentă.
La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,7%.