Burse - Fonduri mutuale

Tradeville: Evoluţia economiei şi iarna geroasă fac ca Bursa de la Bucureşti să fie într-o conjunctură bună

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct la Tradeville

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct la Tradeville

Autor: Liviu Popescu

31.01.2017, 00:05 579

Bursa din Romania, care adună 86 de emitenţi pe piaţa principală cu circa 140 mld. lei capitalizare, cunoscută de altfel şi ca o bursă a energiei datorită numărului mare de astfel de emitenţi, se află într-o conjunctură deosebit de bună în prezent datorită evoluţiei economiei romaneşti, care este peste dinamica Uniunii Europene în condiţiile în care nu există derapaje socio-politice din alte state, consideră Ovidiu Dumi­trescu, director general adjunct la Tradeville.

"Pe de altă parte, vedem că iarna peste aşteptări de grea din Europa avantajează în linie companiile din domeniul energetic, sector care domină indicele princi­pal al BVB", a spus el pentru ZF.

Temperaturile scăzute din ulti­mele săptă­mani au generat o cerere mai mare pentru elec­tricitate şi gaze na­turale, ceea ce ar însemna business mai mare în perioada următoare pentru astfel de companii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO