Burse - Fonduri mutuale

Transelectrica şi-a dublat profitul în T1/2020 până la 77 mil. lei, la venituri de 602 mil. lei

Transelectrica şi-a dublat profitul în T1/2020 până...

Autor: Cristina Bellu

15.05.2020, 11:29 388

Transelectrica (TEL), compania naţională de transport al energiei electrice, a raportat pentru primul trimestru din 2020 un profit net de 77 mil. lei, faţă de un rezultat de 38 mil. lei obţinut în perioada similară a anului trecut, şi de aproape trei ori mai mare decât profitul bugetat pentru T1/2020, în timp ce veniturile totale s-au cifrat la 602 mil. lei faţă de 648 mil. lei în T1/2019.

“Rezultatul net pozitiv a fost obţinut ca urmare a aplicării unor decizii prudenţiale de management constând în reducerea în ansamblu a tuturor elementelor de cheltuială”, transmit reprezentanţii Transelectrica.

Pe zona principală a activităţilor de bază (transport şi dispecerizare SEN), în T1/2020 compania a obţinut rezultate financiare comparative cu aceeaşi perioadă a anului 2019, înregistrând o scădere nesemnificativă determinată în principal de scăderea cu 3% a veniturilor din transport, până la valoarea de 280 mil. lei şi a altor venituri pe piaţa de energie provenită din diminuarea cantităţii de energie electrică livrată consumatorilor cu 1,8% şi din reducerea tarifului mediu pentru serviciul de transport aprobat de ANRE.

„Prin deciziile de management şi măsurile dispuse în această perioadă, am asigurat continuitatea activităţii în condiţii de siguranţă şi de performanţă, precum şi continuitatea obiectivelor investiţionale ale companiei. Am reuşit să gestionăm cu operativitate situaţia fără precedent generată de criza COVID-19, printr-o bună organizare şi reacţie rapidă”, spune Cătălin Niţu, directorul general al Transelectrica.

Pe segmentul activităţilor cu profit zero, compania a înregistrat o creştere financiară de 50,6 milioane de lei faţă de pierderea de 28 milioane de lei din T1/2019.

În perioada ianuarie-martie 2020, veniturile din serviciile de sistem tehnologice au crescut 20% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 188 milioane de lei, evoluţie determinată de majorarea tarifului aprobat de ANRE pentru aceste servicii, concomitent cu scăderea cu 10% a cheltuielilor privind serviciile de sistem tehnologice în T1/ 2020, faţă de cele cele din perioada aferentă anului 2019, repsectiv 166 mil. lei în T1/2020 versus 185 milioane de lei în T1/2019. 

Compania a obţinut recent, pentru al treilea an consecutiv, ratingul Ba1 (Corporate Family Rating)  cu perspectivã pozitivã, din partea agenţiei Moody's Investors Service, anunţă compania şi o o îmbunãtãţire a ratingului la nivel individual de la Ba2 la Ba1.

„Eforturile noastre din primul trimestru au fost validate prin obţinerea ratingului Ba1 cu perspectivă pozitivă din partea Agenţiei de Rating Moody’s şi prin îmbunătăţirea ratingului Companiei la nivel individual de la Ba2 la Ba1. Obţinerea acestui rating pozitiv arată că Transelectrica are un profil financiar solid şi valori financiare puternice, stabile şi predictibile”, adaugă Cătălin Niţu.

Transelectrica, companie cu capitalizare de 1,2 mld. lei este controlată de statul român prin Secretariatul General al Guvernului în proporţie de 58,6%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO