Burse - Fonduri mutuale

Transgaz şi Gazprom anunţă încetarea contractului de transport al gazelor naturale pe teritoriul României. Reacţie uşor pozitivă la Bursă

Transgaz şi Gazprom anunţă încetarea contractului de transport al gazelor naturale pe teritoriul României. Reacţie uşor pozitivă la Bursă

Autor: Cristina Bellu

22.02.2021, 10:33 3507

Transgaz (simbol bursier TGN), operatorul tehnic care asigură transportul a 90% din gazele naturale consumate în România, anunţă că acordul  pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terţe ţări, încheiat cu Gazprom Export LLC(GPE) şi valabil până la data de 31.12.2023, a încetat prin acordul ambelor părţi.

“Negocierile intense purtate între Comisia Europeană (DG-ENER), SNTGN Transgaz SA şi Gazprom Export LLC s-au materializat într-un Acord de încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA şi GPE încheiat pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terţe ţări”, spun reprezentanţii Transgaz într-un anunţ pe Bursă.

Potrivit acestora, acordul creează premisele pentru aplicarea cadrului normativ european pentru rezervarea de capacitate de transport gaze naturale prin conductele de tranzit T2 şi T3 şi în acelaşi timp asigură protejarea optimă a intereselor financiare ale Transgaz care decurgeau din contractul istoric de transport gaze naturale prin conducta de tranzit T3. 

“Acordul de Încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA şi Gazprom Export LLC creează cadrul necesar pentru încheierea Acordurilor de Interconectare pentru Punctele de Interconectare Isaccea 2,3 şi Negru Vodă/Kardam 2,3, asigurarea accesului liber al terţilor la rezervarea de capacitate pe conductele de tranzit T2 şi T3 asigură încasarea sumelor rămase de achitat din contractul istoric şi creează premisele creşterii gradului de utilizare a infrastructurii de transport al gazelor naturale din România”, adaugă oficialii Transgaz .

Transgaz are 3,5 miliarde de lei capitalizare şi este controlată în proporţie de 58,5% de statul român prin Secretariatul General al Guvernului.

Acţiunile TGN se tranzacţionează în creştere cu 8,48% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 62,7 milioane de lei.

AFACERI DE LA ZERO