Burse - Fonduri mutuale

Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator de mărfuri pe Dunăre, intrat recent la tranzacţionare pe segmentul principal al BVB, a încheiat T1/2021 cu profit net de 15 mil. lei, plus 37%, la venituri de 132 mil. lei

Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator de mărfuri pe Dunăre, intrat recent la tranzacţionare pe segmentul principal al BVB, a încheiat T1/2021 cu profit net de 15 mil. lei, plus 37%, la venituri de 132 mil. lei

Autor: Cristina Bellu

18.06.2021, 11:12 308

Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator de mărfuri pe Dunăre, al cărui acţionar majoritar este antreprenorul Mircea Mihăilescu, a încheiat primul trimestru din 2021 cu un profit net de 15 milioane lei, în creştere cu 36,9% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce veniturile companiei au fost de 131,9 mil. lei, în creştere uşoară faţă de valoarea de 129,8 mil. lei raportată în T1/2020, potrivit calculelor ZF pe baza datelor din raportul financiar publicat vineri de companie.

La 31 martie 2021, activele totale ale societăţii se cifrau la 767,1 mil. lei, în creştere cu 2,17% faţă de finalul anului trecut, în timp ce datoriile totale erau de 147 mil. lei, faţă de 145,8 mil. lei la 31 decembrie 2020.

Transport Trade Services a intrat la tranzacţionare pe 14 iunie 2021 la BVB, fiind prima companie care face pasul spre piaţa reglementată de la producătorul de vinuri Purcari din februarie 2018 încoace.

Compania a atras 288 milioane de lei de la investitori în perioada 24 mai-4 iunie, în urma unei oferte cu o rată de suprasubscriere substanţială pe tranşa de retail, prin vânzarea a 50% din companie de către cei 14 acţionari persoane fizice.

Din cele 15 milioane de acţiuni scoase la vânzare, 12 milioane au fost pe tranşa investitorilor instiuţionali. 6,6 milioane au mers către Pavăl Holding, olandezii de la NN şi fondul de pensii Vital.

14 acţionari persoane fizice au vândut acţiuni TTS, în urma ofertei cel mai mare acţionar rămânând Mircea Mihăilescu, 74 de ani, antre­prenorul şi cel care a fondat TTS.

Deţinerea acestuia s-a înjumătăţit de la circa 50% la 25,26%, echivalentul unei investiţii de 154 mil. lei.

AFACERI DE LA ZERO