Burse - Fonduri mutuale

Tranzacţia prin care grupul francez Alten preia compania locală de IT Qualitance, cu afaceri de peste 17 mil. euro anul trecut, aprobată de Consiliul Concurenţei. Compania rămâne independentă şi îşi va păstra echipa cu peste 200 de specialişti

Radu Constantinescu şi Ioan Iacob

Radu Constantinescu şi Ioan Iacob

Autor: Cristina Bellu

05.01.2023, 10:40 539

Qualitance, companie internaţională de tehnologie şi inovaţie, fondată în urmă cu 15 ani de antreprenorii Radu Constantinescu şi Ioan Iacob, devine parte din grupul francez Alten în urma aprobării tranzacţiei de către Consiliul Concurenţei.

Radu Constantinescu va continua să conducă în calitate de Managing Director operaţiunile Qualitance, companie care rămâne entitate independentă în cadrul grupului, în timp ce Ioan Iacob va duce la nivelul următor de dezvoltare FLOWX.AI, start-up-ul de tehnologie incubat iniţial în Qualitance, care a atras a doua cea mai mare investiţie de tip seed din Europa la finalul lui 2021 - 8,5 milioane de dolari şi care şi-a extins prezenţa internaţională.

„Într-o perioadă în care, la nivel global, în mod cert, companiile se confruntă cu mari provocări în procesele de digitalizare, Qualitance va contribui radical şi rapid în evoluţia acestor organizaţii”, spune Radu Constantinescu, Managing Director Qualitance.

Compania are obligaţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti şi dezvoltă produse şi businessuri digitale pentru organizaţii mari şi startup-uri, folosind tehnologii emergente, experience design, rapid prototyping, psihologie comportamentală şi strategie de produs.

În 2022, Qualitance a încheiat cu o cifră de afaceri estimată la 17,5 milioane euro, în creştere cu 35% faţă de anul anterior. Obiectivul de creştere anuală este de 20% şi de îmbunătăţire a profitabilităţii, vizând dezvoltarea pe ambele linii de business - servicii de consultanţă, design, dezvoltare de produse şi experienţe digitale şi servicii de outsourcing.

În urma tranzacţiei, compania îşi va păstra identitatea şi autonomia, atât în generarea de business, cât şi în modul de guvernanţă, dar şi structura la nivel de echipă, care în prezent numără 220 de specialişti în tehnologie şi design, urmând să integreze în mai multe etape modelul operaţional al Alten.

„Echipa Qualitance se alătură grupului Alten cu o înţelegere profundă a tehnologiei şi a dezvoltării de soluţii, experienţe şi business-uri digitale, precum şi cu o viziune comună cu privire la ceea ce înseamnă succesul clienţilor. Prin această alăturare valoroasă, care ne bucură profund, anticipăm o creştere a amprentei noastre geografice, cu precădere în Europa Centrală şi de Est”, adaugă Axel Girardetti, Director Alten Group Central & Eastern Europe.

Împreună cu grupul Alten, Qualitance are ca prioritate extinderea internaţională, cu o strategie de dezvoltare a parteneriatelor în Europa Centrală şi de Est, dar şi în S.U.A.

În 2022, compania a continuat să construiască portofoliul de clienţi şi de proiecte în domeniile în care a fost foarte prezentă în ultimii ani, respectiv servicii financiare (banking şi asigurări), utilităţi şi energie, tehnologie, manufacturing şi îşi propune să continue atât parteneriatele locale, cu companii precum IBM (partener de aproape 15 ani), Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR Erste, OMV Petrom şi cu cei mai mari jucători din piaţa asigurărilor, precum BCR Asigurări de Viaţă VIG, cât şi pe cele internaţionale, cu organizaţii precum Finstro, fintech din SUA în plină dezvoltare, sau White Glove.

În aceeaşi măsură, Qualitance va continua şi parteneriatele cu companii inovatoare de tehnologie alături de care rezolvă rapid şi eficient nevoi complexe ale organizaţiilor mari, iar FLOWX.AI este un partener care aduce sustenabilitate în dezvoltările digitale complexe.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO