Burse - Fonduri mutuale

Tranzactiile mari de pe RASDAQ au schimbat ierarhia brokerilor in iulie

Tranzactiile mari de pe RASDAQ au schimbat ierarhia brokerilor in iulie

Click pentru imaginea marita

04.08.2008, 17:50 15

Ierarhia societatilor de brokeraj in luna iulie a fost puternic influentata de tranzactiile mari realizate pe RASDAQ, in conditiile in care lichiditatea de pe Bursa s-a mentinut la un nivel scazut iar indicii bursieri au atins noi minime pentru ultimii doi ani. In iulie 2007, Bursa atingea maxime istorice, atat la nivelul cotatiilor, cat si al valorii tranzactiilor, rulajele companiilor de pe BVB depasind 500 mil. euro. Luna trecuta, rulajele nu au trecut de 165 mil. euro. Raiffeisen Capital & Investment (RCI), societatea de brokeraj a Raiffeisen Bank, a urcat pe primul loc in luna iulie, cu un rulaj de 187 mil. lei (53 mil. euro). RCI a intermediat vanzarea de catre omul de afaceri Lutz Stache a pachetelor de control in cadrul producatorilor de materiale de constructii Simcor (SIOR) si Simbeton (SIOB) catre Macon Deva, firma controlata de fondul de investitii Enterprise Investors. Deal-urile s-au ridicat la circa 48 mil. lei (13,5 mil. euro). HTI Valori Mobiliare, societatea de brokeraj preluata anul trecut de catre banca americana de investitii Morgan Stanley, a urcat pe pozitia a doua in top, dupa ce a intermediat tranzactiile prin care grupul Arcelor Mittal a preluat 36% din actiunile operatorului portuar Comvex (CMVX), prin intermediul firmei Expert Placement Services. Tranzactiile cu actiuni Comvex s-au ridicat in ultima luna la 87 mil. lei (24,5 mil. euro), fiind cele mai mari de pe Bursa. Tot luna trecuta a avut loc si vanzarea pachetului majoritar de 86% din actiunile companiei de servicii petroliere Atlas Gip Ploiesti (ATGJ) catre grupul american Weatherford. Omul de afaceri Ovidiu Tender a incasat 60 mil. lei (aproape 17 mil. euro) in urma acestei tranzactii, intermediata de Romcapital Timisoara. Topul primelor patru societati de brokeraj in iulie este completat de KBC Securities, societatea de brokeraj a grupului KBC, care se mentine insa pe primul loc dupa primele sapte luni din acest an cu o cota de piata de peste 10%. Tranzactiile intermediate de KBC in iulie au fost insa de aproape cinci ori mai mici decat in luna iulie a anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO