Burse - Fonduri mutuale

Turcii de la Azomureş şi-au dublat profitul în trim. I, la 10 mil. euro

Autor: Adrian Cojocar

11.05.2011, 23:49 625

Azomureş Târgu-Mureş (AZO), liderul pieţei de îngrăşămintechimice din România care este controlat de acţionari turci, araportat în primele trei luni din acest an un profit net de 44,2mil. lei (10,5 mil. euro), nivel dublu faţă de câştigul consemnatîn intervalul ianuarie-martie din 2010.

În perioada octombrie-decembrie din 2010 compania înregistraseun profit net de 58,6 mil. lei (13,7 mil. euro).

Afacerile Azomureş au avansat în primul trimestru din acest ancu 43,8% şi au ajuns la 408,3 mil. lei (96,8 mil. euro).

Creşterea profitului a venit din activitatea de bază, câştiguldin exploatare al Azomureş majorându-se la un ritm şi mai rapid,respectiv de patru ori, până la 88,9 mil. lei.

Pe de altă parte, compania a consemnat pierderi de aproape 36mil. lei de pe partea financiară, cauzate în special decheltuielile de 40 mil. lei înregistrate în contul "alte cheltuielifinanciare" şi care sunt cauzate cel mai probabil de evoluţianefavorabilă a cursului de schimb valutar asupra activităţiicombinatului, în condiţiile în care o mare parte a producţiei mergela export.

Acesta este primul trimestru în care compania nu a maibeneficiat deloc de facilitatea de a se alimenta exclusiv cu gazemai ieftine din producţia internă, pe care Guvernul le-a oferit-omarilor producători din industria chimică din octombrie 2009 pânăla finele lui octombrie 2010 pentru a depăşi mai uşor perioada decriză.

Preţul la gaze din producţia internă este ţinut prin măsuriadministrative la un nivel de circa două ori mai scăzut faţă decotaţia preţului la gaze pe piaţa internaţională, iar producătoriide îngrăşăminte se alimentează cu gaze pe baza unui coş întrepreţul la intern şi cel de pe piaţa internaţională. Până în lunanoiembrie industria chimică a beneficiat de gaze doar din producţiainternă la un preţ mai scăzut decât în prezent.

Omul de afaceri Ioan Niculae, principalul concurent al Azomureşpe piaţa internă, a decis la începutul anului să-şi închidă pe rândtoate combinatele chimice, însă recent a declarat în presă că aredeschis două dintre combinate, pentru că condiţiile de piaţă s-auîmbunătăţit semnificativ şi nu mai făcea faţă comenzilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO