• Leu / EUR5.3368
  • Leu / GBP6.3228
  • Leu / USD4.7430
Burse - Fonduri mutuale

UiPath a raportat venituri de 410 milioane de dolari în trimestrul al doilea, în creştere cu 13%. Acţiunile, plus 10% în tranzacţiile de după închiderea şedinţei de pe Wall Street

UiPath a raportat venituri de 410 milioane de dolari în...

Autor: Liviu Popescu

03.09.2026, 23:14 1265

UiPath (NYSE: PATH), companie americană specializată în automatizarea proceselor de business, a raportat joi rezultatele financiare pentru trimestrul al doilea din anul fiscal 2027, încheiat la 31 iulie 2026. Veniturile au ajuns la 410 milioane de dolari, cu 13% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar ARR (venitul anualizat recurent) a urcat la 1,938 miliarde de dolari, în creştere cu 12%.

Compania a raportat un profit operaţional GAAP de 32 de milioane de dolari, faţă de o pierdere operaţională de 20 de milioane de dolari în trimestrul similar din 2025. Profitul operaţional non-GAAP a fost de 89 de milioane de dolari. Fluxul de numerar din activitatea operaţională a fost de 31 de milioane de dolari, iar compania dispunea la finalul trimestrului de 1,405 miliarde de dolari în numerar, echivalente de numerar şi titluri financiare.

„Sunt mulţumit de rezultatele noastre din al doilea trimestru, care arată o execuţie disciplinată şi un impuls tot mai mare pentru platforma noastră”, a declarat Daniel Dines, fondatorul şi directorul executiv al UiPath. Acesta a adăugat că inteligenţa artificială extinde ceea ce companiile pot automatiza, dar creşte totodată nevoia de orchestrare şi guvernanţă pe care automatizarea deterministă o oferă.

Te-ar putea interesa și:

Directorul de operaţiuni, Ashim Gupta, a spus că rezultatele reflectă disciplina operaţională instituită în companie şi că partenerii şi clienţii oferă încredere pentru a doua parte a anului.

 

UiPath a anunţat şi schimbări la nivelul conducerii. Gupta se va concentra exclusiv pe rolul de director de operaţiuni, urmând să coordoneze vânzările, generarea de cerere şi livrarea serviciilor. Hitesh Ramani a fost promovat director financiar, după ce a ocupat anterior funcţia de director financiar adjunct şi director de contabilitate din 2021. Brad Brubaker a fost numit director juridic şi administrativ, preluând şi coordonarea departamentului de resurse umane. Compania a anunţat totodată numirea Yazdi Bagli, vicepreşedinte executiv la Kaiser Permanente, aflată în prezent într-un stagiu de cercetare la Universitatea Harvard, în consiliul de administraţie.

„Avem ocazia să definim orchestrarea şi automatizarea proceselor de business, transformând fundamental modul în care se desfăşoară munca”, a spus Ramani, menţionând că îşi propune să transforme această oportunitate în creştere sustenabilă.

Pentru trimestrul al treilea din anul fiscal 2027, UiPath estimează venituri între 440 şi 445 de milioane de dolari şi un ARR între 1,992 şi 1,997 miliarde de dolari. Pentru întregul an fiscal, compania estimează venituri între 1,789 şi 1,794 miliarde de dolari.

Acţiunile UiPath au închis şedinţa de tranzacţionare de joi la 18,25 dolari, în creştere cu 1,42%. După publicarea rezultatelor, titlurile au urcat suplimentar în tranzacţiile extinse, ajungând la aproximativ 20 de dolari, o creştere de circa 9,6% faţă de preţul de închidere. Compania va organiza joi, de la ora 17:00 (ora New York-ului), o conferinţă telefonică cu investitorii pentru a discuta rezultatele şi estimările pentru perioada următoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează GrECo&ZF Risk Day – HORIZON, 28 octombrie 2026. Fii alături de noi!

Urmează ZF Agrobusiness Summit, 26 octombrie 2026. Fii alături de noi!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3368
Diferență: -0,0037
Ieri: 5.3368
Azi: 4.7430
Diferență: -0,2964
Ieri: 4.7430
Azi: 6.3228
Diferență: 0,1965
Ieri: 6.3228