Burse - Fonduri mutuale

Un acţionar cu 5,9% din Socep Constanţa cere dividende de 6,6 mil. lei de la operatorul portuar. Directoratul voia repartizarea profitului de 19,9 mil. lei în rezultat reportat

Un acţionar cu 5,9% din Socep Constanţa cere dividende de 6,6 mil. lei de la operatorul portuar. Directoratul voia repartizarea profitului de 19,9 mil. lei în rezultat reportat

Foto: Shutterstock

Autor: Tibi Oprea

13.04.2020, 00:00 420

Socep Constanţa (SOCP), societate de exploatare portuară şi expediţii, manipulare şi operare, a completat ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor din 28 aprilie cu o a doua propunere de repartizare a profitului net de 19,9 milioane lei realizat în 2019, potrivit unui raport la Bursă.

Sammarina Imobiliare, acţionar cu o deţinere de 5,88% din capitalul social al companiei, a solicitat distribuirea de dividende de 6,6 milioane lei către acţionari. Anterior, directoratul companiei a propus ca întregul profit net să meargă în rezultatul reportat. Propunerea pentru data plăţii dividendelor este 22 septembrie 2020.

Socep Constanta, companie de 149,7 milioane lei, este controlată în proporţie de 57% de Grupul DD din Constanţa, în timp ce Samara Stere deţine 11,6% din capitalul social. De la începutul anului, acţiunile SOCP înregistrează o scădere de 12,8%, pe fondul unui rulaj de 498.000 lei.

AFACERI DE LA ZERO