Burse - Fonduri mutuale

Un an bun pentru IPO-uri până acum, dar decizia Fed poate schimba sentimentul investitorilor

Un an bun pentru IPO-uri până acum, dar decizia Fed...

Autor: Andrei Chirileasa

18.09.2013, 20:52 425

Banii ieftini pompaţi de banca centrală a SUA în pieţele financiare, prin achiziţiile lunare de titluri de stat, au susţinut piaţa ofertelor publice iniţiale de vânzare de acţiuni (IPO-uri) în acest an.

„Indicele Bloomberg IPO Index, care este format din toate companiile cu o capitalizare de peste 50 de milioane de dolari care s-au listat în ultimul an, are o creştere de 32,9% de la începutul anului, comparativ cu o creştere de 19,4% pentru indicele S&P 500. Aceasta reprezintă o supraperformanţă semnificativă a IPO-urilor în 2013“, se arată într-o analiză a firmei britanice de brokeraj Bespoke Investment Group.

În prima jumătate a anului, la nivel global s-au derulat 350 de IPO-uri în valoare totală de 69 de miliarde de dolari. Deşi numărul este mai mic decât în prima jumătate a lui 2012, când au fost 446 de oferte iniţiale, valoarea e în creştere, potrivit statisticilor Ernst & Young.

„Creşterea pieţelor de acţiuni, apetitul mai mare al investitorilor pentru risc şi valul recent de megatranzacţii au un efect de spargere a gheţii pentru piaţă şi au determinat un număr mare de anunţuri de listări“, se arată într-un raport din iulie al Ernst & Young.

Recentul anunţ al reţelei de socializare Twitter privind intenţia de a derula un IPO anul acesta a adus din nou în atenţie piaţa ofertelor primare.

Contextul actual, favorabil listărilor, este o veste bună pentru statul român, care derulează în prezent o ofertă pentru listarea la bursă a 10% din Nuclearelectrica şi îşi propune să lanseze în octombrie oferta publică iniţială (IPO) a Romgaz, care ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii de acest fel din Europa din acest an. Brokerii locali şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au şi ei motive de bucurie, având în vedere că pe lângă listările statului speră să mai aducă pe bursă până la finalul anului cel puţin o companie privată.

Menţinerea acestui context favorabil depinde însă şi de decizia de politică monetară a Fed, care era aşteptată aseară. În cazul în care anunţul Fed confirmă aşteptările investitorilor, mediul general ar trebui să devină şi mai favorabil pieţelor globale de acţiuni. Instituţia urma să anunţe aseară debutul restricţionării graduale a lichidităţii ultraieftine (QE3) pe care a oferit-o din toamna anului trecut.

„Există două situaţii în care pieţele, în general, ar fi prinse pe picior greşit: fie o reducere a QE3 mai mare decât ceea ce indică aşteptările generale (20 de miliarde de dolari, de pildă, ar fi peste consens), fie nicio reducere şi, de asemenea, nicio indicaţie explicită despre momentul şi condiţiile debutului retragerii Rezervei Federale din QE3“, consideră Mihai Nichişoiu, analist pieţe internaţionale în cadrul casei de brokeraj Tradeville.

„La mijlocul spectrului posibilită­ţi­lor se situează ceea ce pieţele au integrat deja: o reducere modestă a QE3 (10 - 15 miliarde de dolari) şi un semnal ferm despre faptul că următoarele tăieri vor fi condiţionate de performanţa economiei. În acelaşi timp, Rezerva Federală ar trebui să reitereze ideea supri­mării dobânzii-cheie pentru o perioadă supraextinsă de timp, sugerând că parametrii macro de care este ancorat acest angajament pot fi reconsideraţi“, a mai spus Nichişoiu.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO