Burse - Fonduri mutuale

Un pachet de 5,1% din operatorul hotelier THR Marea Neagră şi-a schimbat acţionarii pentru 3,3 mil. lei: preţ în scădere cu 7,2%

Un pachet de 5,1% din operatorul hotelier THR Marea Neagră şi-a schimbat acţionarii pentru 3,3 mil. lei: preţ în scădere cu 7,2%

Autor: Tibi Oprea

20.11.2020, 15:33 237

O tranzacţie de tip DEALS cu un număr de 29,5 milioane de acţiuni ale Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (simbol bursier EFO), administratorul mai multor spaţii de cazare în staţiuni precum Eforie Nord, Eforie Sud, Venus, Saturn şi Neptun, în valoare de 3,3 mil. lei, a fost înregistrată joi în sistemul Bursei de la Bucureşti, arată datele BVB.

Pachetul reprezintă circa 5,1% din acţiunile societăţii, potrivit calculelor realizate de ZF, şi a fost schimbat la un preţ de 0,11 lei pe unitate, adică în scădere cu 7,2% faţă de preţul din piaţă.

Faptul că pachetul de acţiuni reprezintă peste 5% din companie înseamnă că vânzătorul şi cumpărătorul ar urma să fie anunţaţi la bursă.

În primele nouă luni din 2020, compania a realizat un profit net de 9,5 mil. lei, în scădere cu 41% faţă de perioada similară din 2019, la venituri din exploatare de 40,5 mil. lei, minus 30,2%, arată calculele ZF.

Din rezervele înregistrate în cont la finele anului 2019, THR Marea Neagră a distribuit acţionarilor 10,4 mil. lei, respectiv un dividend brut de 0,018 lei pe acţiune, care le-a asigurat acestora un randament de 16,7%, calculat de ZF pe baza preţului de închidere din 31 august 2020.

Compania cu 68,6 mil. lei capitalizare este controlată în proporţie de 77,7% de către SIF Transilvania (SIF3). De la începutul anului, acţiunile EFO înregistrează o scădere de 13,7%, pe fondul unor tranzacţii de 10,4 mil. lei.

 
AFACERI DE LA ZERO