Burse - Fonduri mutuale

Un singur fond mutual a bătut BET-ul pe ultimii cinci ani

Un singur fond mutual a bătut BET-ul pe ultimii cinci ani

Autor: Roxana Pricop

29.10.2014, 00:08 1309
Fondurile mutuale care au combinat investiţiile în obligaţiuni cu cele în acţiuni au marcat cele mai ridicate randamente în ultimii cinci ani, de până la 69%.

Un singur fond a reuşit însă să bată bursa şi doar o treime din fonduri au obţinut randamente peste dobânda adusă de un depozit bancar.

Carpatica Global, fond cu o strategie de investiţii diversificat defensivă, a obţinut cel mai ridicat randament în ultimii cinci ani, de 69,3% în intervalul cuprins între septembrie 2009 şi septembrie 2014, potrivit calculelor ZF în baza celor mai recente date ale Aso­ciaţiei Admi­nis­tratorilor de Fonduri (AAF).

Randamentul fondului este mai mare decât aprecierea de 64% a indicelui BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti ce include cele mai lichide zece acţiuni. Un depozit bancar deschis în septembrie 2009 ar fi adus un câştig de circa 40% la finalul lunii septembrie 2014. În acest interval inflaţia a fost de circa 25%.

Pe locul al doilea în clasament se situează fondul diversificat echilibrat Erste Balanced Ron cu un randament de 54,3% în ultimii cinci ani, iar pe locul al treilea este fondul de acţiuni Erste Equity România cu un câştig de 51,27% - singurul fond de acţiuni aflat în top zece randamente.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- detalii despre Carpatica Global, expunerea pe acţiuni ale companiilor listate la BVB

alte fonduri care au combinat plasamentele în obligaţiuni cu cele în acţiuni 

- detalii despre Erste Bond Flexible România Ron; date despre piaţa fondurilor mutuale

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO