Burse - Fonduri mutuale

Un tribunal britanic obligă Glencore să plătească despăgubiri de 40 mil. dolari către Petrom pentru o fraudă din anii ’90

Un tribunal britanic obligă Glencore să plătească...

Autor: Radu Bostan

17.03.2015, 00:06 481
Glencore, unul dintre cei mai mari traderi de mărfuri din lume, este obligat de o instanţă britanică să plătească 40 milioane de dolari către OMV Petrom (simbol bursier SNP) ca despăgubiri pentru că în anii '90 a livrat rafinăriilor româneşti în mod fraudulos ţiţei din import de calitate inferioară celei agreate în contracte.
 
Decizia Înaltei Curţi de Justiţie a Angliei şi Ţării Galilor, pronunţată vineri, este executorie, însă Glencore a anunţat deja că va face apel, potrivit agenţiei americane Bloomberg, care a relatat despre caz.
 
Traderul este acuzat că de 32 de ori în perioada cuprinsă între 1993 şi 1996 a livrat companiei Petrolexportimport (simbol bursier PEI) un amestec ieftin de petrol din Nigeria şi Yemen, care era pasat drept ţiţeiul iranian sau egiptean solicitat de Petrolexpor­timport, care avea la acea vreme monopolul importului de petrol în numele rafinăriilor româneşti.
 
Petrom este succesoarea legală a Rafirom şi a Companiei Române de Petrol, cele două societăţi de stat pentru care traderul realiza impor­turile de ţiţei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO