Burse - Fonduri mutuale

Una caldă, alta rece: Piaţă de capital din România reuşeşte să ajungă în S1 în top 10 european, dar pe scădere

Una caldă, alta rece: Piaţă de capital din România...

Autor: Dorin Oancea

17.07.2020, 13:31 131

România ocupă locul al nouălea la nivelul Uniunii Europene în funcţie de evoluţia principalilor indici ai pieţelor de capital în primele 6 luni ale anului, informează  BVB.

Creşteri de peste 5% s-au înregistrat pe segmentul de acţiuni listate la BVB în prima jumătate a anului în ceea ce priveşte atât lichiditatea medie zilnică, cât şi valoarea totală de tranzacţionare.

„Pieţele de acţiuni au beneficiat de pe urmă injecţiilor de lichiditate pe care băncile centrale le-au anunţat prompt şi la un nivel fără precedent că urmare a situaţiei excepţionale create de pandemia de coronavirus. Consensul internaţional la nivelul guvernelor de a susţine activitatea economică a constituit un alt punct de sprijin pentru pieţele de acţiuni, iar rezultatele au început să se vadă inclusiv pe piaţă noastră. Revenirea rapidă a pieţelor de capital ne arată că investitorii rămân prudent-optimişti în ceea ce priveşte perspectivele de revitalizare ale economiei, atât la nivel global, cât şi local”, spune Radu Hanga, preşedinte BVB.

Primul semestru al anului a fost unul dificil şi volatil pentru pieţele de capital, iar bursele internaţionale au resimţit puternic efectele generate de pandemia de coronavirus. Închiderea voluntară şi temporară a unor sectoare economice că măsură de protecţie a sănătăţii publice a determinat guvernele şi băncile centrale să anunţe pachete de stimuli şi măsuri care să contribuie la relansarea economiei, după ce în luna martie bursele internaţionale au cunoscut corecţii semnificative.

Într-un astfel de context, toţi indicii principali ai burselor din Uniunea Europeană au încheiat primul semestru al acestui an pe minus, cu doar două excepţii. Danemarca şi Letonia au înregistrat singurele creşteri, de 9,4%, respectiv 1,6%, potrivit datelor Reuters. La polul opus, scăderi de 30% au fost înregistrate de principalii indici din Grecia (-30,3%), Cipru (-30,07%), Austria (-29,5%) şi Luxemburg (-29,49%).

Prin comparaţie, indicele BET, care cuprinde cele mai tranzacţionate 17 companii listate la Bursă de Valori Bucureşti (BVB), a ajuns la nivelul de 8.659 puncte (-13,21%), iar România a ocupat locul al nouălea la nivelul Uniunii Europene în funcţie de evoluţia principalilor indici ai pieţelor de capital în primele 6 luni ale anului.

Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni înregistrată pe Piaţă Reglementată la vedere a BVB a fost de 5,58 miliarde lei, echivalentul a 1,16 miliarde de euro la nivelul primelor şase luni ale anului, în creştere cu 5,07% comparativ cu aceeaşi perioada din 2019. Un ritm de creştere similar a fost înregistrat şi la nivelul lichidităţii, indicator reflectat prin prisma valorii medii zilnice de tranzacţionare, care a ajuns la 9,5 milioane de euro în perioada ianuarie-iunie din acest an, în urcare cu 5,08% comparativ cu acelaşi interval de timp al anului anterior.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO