Burse - Fonduri mutuale

Una dintre cele mai mari companii farmaceutice din China îşi pierde 10% din valoare în fiecare zi

Una dintre cele mai mari companii farmaceutice din China...

Autor: Alex Ciutacu

25.05.2019, 09:00 1323

Acţiunile companiei farmaceutice Kangmei Pharmaceutical scad cu circa 10% în fiecare zi după ce a ieşit la iveală faptul că gigantul a raportat că are deţineri de cash de aproximativ 4,4 miliarde de dolari care nu există, potrivit CNBC.

În data de 30 aprilie, Kangmei Pharmaceutical a scris într-un raport că nivelul de cash raportat în 2017 a fost exagerat. Acţiunile au scăzut cu 10% imediat după publicarea raportului, înainte ca pierderile să fie oprite de mecanismul de tranzacţionare din China.

În fiecare zi de atunci, pe fondul vânzărilor masive din piaţa de acţiuni din China, acţiunile companiei au scăzut cu 10% imediat după deschiderea şedinţei – moment în care, în fiecare zi, tranzacţionarea era oprită, pe fondul regulamentului bursier.

Acum acţiunile au scăzut per total cu 25% de la începutul anului.

Ma Xingtian, preşedintele şi fondatorul companiei, a descris situaţia ca fiind „o eroare contabilă” care a venit pe fondul unei expansiuni rapide care a dus la astfel de erori în managementul financiar.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO