Burse - Fonduri mutuale

UPS are în primul trimestru rezultate uşor mai mari decât se aşteptau analiştii

UPS are în primul trimestru rezultate uşor mai mari...

Autor: Dan Grigore Ivan

04.05.2017, 00:02 109
United Parcel Service (UPS), cea mai mare companie de livrări a lumii, a înregistrat în primul trimestru al acestui an venituri de 15,3 miliarde dolari, în creştere cu 6,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în vreme ce profitul net a ajuns la 1,15 miliarde dolari, un avans de 2,4%. Veniturile din Statele Unite au reprezentat 9,5 miliarde dolari, echivalentul unei ponderi de 62% din încasăile totale ale UPS, în vreme ce sectorul internaţional a contribuit cu 3 miliarde de dolari. Pe ambele paliere UPS a înregistrat o creştere de aproximativ 5%, iar cea mai mare creştere a veniturilor, respectiv de 12,5%, a fost consemnată de segmentul Supply Chain & Freight. UPS - care deţine o flotă de 238 de avioane în proprietate, 301 în folo­sinţă şi 114.000 de autovehicule - a înregistrat cheltuieli cu combustibilul cu 43% mai mari faţă de primul trimestru al anului trecut, până la 621 milioane dolari, după ce cotaţia barilului de petrol atinsese în ianuarie 2016 un minim de 27 de dolari, iar în prezent se tranzacţionează deasupra nivelului de 50 de dolari. „Accelerăm investiţiile pentru a crea liderul global în reţele logistice inteligente şi un portofoliu cu valoare adăugată. Clienţii UPS beneficiază de capacităţi extinse, opţiuni multiple şi timpi de tranzit îmbunătăţiţi, în timp ce soluţiile tehnologice continuă să îşi demonstreze eficienţa”, spune David Abney, CEO al United Parcel Service. UPS a distribuit dividende în valoare de 774 milioane dolari în acest an, cu 6,4% mai mult faţă de anul precedent, reprezentând un randament de 3,11%. Capitalizarea bursieră a UPS, companie ce oferă 434.000 de locuri de muncă, este de 92,15 miliarde dolari, după ce acţiunile sale s-au apreciat cu 2,63% în ultimul an. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO