♦ Un factor important, spun analiştii, este dat de vânzările accelerate ale fondurilor de pensii private Pilon II care şi-au redus deţinerea de la aproximativ 30%, în urmă cu un an, la mai puţin de 5% în prezent ♦ Cumpărători au fost investitorii de retail care au ajuns la o deţinere de 50% din FP l Doar că ajustarea portofoliilor de pensii private a făcut ca acţiunile FP să fie penalizate de piaţă, mulţi interpretând această mişcare ca pe una negativă.
O situaţie interesantă la Bursa de Valori Bucureşti a început să fie din ce în ce mai discutată în cercurile de investitori în ultima perioadă în contextul vânzărilor accelerate de acţiuni Fondul Proprietatea din partea fondurilor de pensii private Pilon II: capitalizarea fondului a ajuns la jumătate faţă de activele din portofoliu, o situaţie ultima oară întâlnită la listarea din 2011, deci în urmă cu 13 ani. Adică acţiunile Fondului – în prezent la 0,3066 lei la Bursa de Valori şi în scădere abruptă faţă de începutul anului, cu nu mai puţin de 41%– se tranzacţionează la un discount de 54% faţă de valoarea unitară a activului net de 0,66 lei pe acţiune. Cu alte cuvinte, investitorii – piaţa - evaluează fondul la jumătate faţă de averea acestuia din portofoliu, fiind în linie şi cu alte societăţi de investiţii financiare (faimoasele foste SIF-uri), însă pentru un emitent care în urmă cu 2-3 ani avea premium, adică averea lui era peste capitalizare. De ce? Ce s-a schimbat pentru FP?
„Atrofierea portofoliului de active administrat de Fondul Proprietatea, ca urmare a exitului de la Hidroelectrica, face ca perspectivele pentru trimestrele următoare să fie unele modeste, activele rămase în administrare fiind unele greu de valorificat şi având oricum o valoare redusă. Trebuie precizat faptul că, în cazul fondurilor de investiţii, rezultatele financiare în formatul clasic sunt mai puţin relevante, cea mai importantă fiind evoluţia valorii activului net unitar“, spune Marius Pandele, analist al Prime Transaction.
Un factor important pentru discount, spun analiştii, este dat de vânzările accelerate ale fondurilor de pensii private Pilon II care şi-au redus deţinerea de la aproximativ 30% în urmă cu un an la mai puţin de 5% în prezent. Cumpărători au fost investitorii de retail care au ajuns la o deţinere de 50% din FP. Doar că ajustarea portofoliilor de pensii private a făcut ca acţiunile FP să fie penalizate de piaţă, mulţi interpretând această mişcare ca pe una negativă.