Burse - Fonduri mutuale

Urmează raportările financiare pe T3/2019: Şapte companii îşi publică rezultatele pe 14 noiembrie, ceea ce o face cea mai aglomerată şedinţă. OMV Petrom deschide sezonul pe 30 octombrie

Urmează raportările financiare pe T3/2019: Şapte...

Autor: Tibi Oprea

17.10.2019, 08:35 467

OMV Petrom (SNP), compania cu cea mai mare capitalizare de pe segmentul principal al Bursei de Valori Bucureşti, îşi va publica rezultatele financiare aferente lunilor iulie, august şi septembrie pe 30 octombrie şi va deschide astfel calendarul raportărilor trimestriale la BVB.

Al doilea emitent din prima ligă bursieră care îşi va publica rezultatele financiare pentru T3/2019 este BRD SocGen (BRD), pe 6 noiembrie, fiind urmat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) - pe 11 noiembrie.

Astfel, cea mai valoroasă companie de la bursă, a doua cea mai mare bancă locală şi operatorul pieţei de capital locale dau startul raportărilor financiare de pe segmentul principal de tranzacţionare pentru rezultatele pe cel de-al treilea trimestru al anului 2019.

„Raportările financiare ale companiilor la T3/2019 sunt foarte aşteptate de acţionari deoarece oferă claritate asupra modului în care companiile s-au încadrat în proiectele de buget pentru anul 2019. Noile date sunt introduse în modele financiare de analiză dând indicii pertinente asupra evoluţiei companiilor listate în următoarea perioadă de timp“, spune Mihai Chişu, unul dintre cei mai vechi brokeri de pe piaţa de capital.

Cea mai aglomerată şedinţă este 14 noiembrie, când şapte companii sunt programate să îşi anunţe rezultatele, respectiv Conpet Ploieşti, Digi Communications, MedLife, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz şi Banca Transilvania.

A doua cea mai aglomerată zi este 15 noiembrie, în contextul în care Electrica, Fondul Proprietatea, Transelectrica şi Purcari or să îşi publice rezultatele la BVB.

În ultimele şedinţe de tranzac­ţionare, cu excepţia sesiunii din 10 octombrie, când rulajul de 75,8 mil. lei a fost determinat în principal de tranzacţii cu acţiuni Romgaz în valoare de 55 mil. lei, Bursa de la Bucureşti a consemnat o scădere considerabilă a rulajelor tranzacţionate.

Mihai Chişu spune că mediul politic, atât extern, dar mai ales intern, a determinat o diminuare de tranzacţii, în contextul în care săptămâna trecută, guvernul condus de Viorica Dăncilă a fost demis printr-o moţiune de cen­zură.

„Climatul politic extern, dar mai ales intern a făcut ca ultima lună să consemneze rulaje modice. Predictibi­litatea este o cerinţă permanentă a mediului investiţional, lipsa acesteia generând în mod natural poziţii de aşteptare pentru eventuale ajustări în funcţie de noi evenimente“, spune el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO