Burse - Fonduri mutuale

Urmează săptămâna adunărilor generale pe bursă: 66 de companii îşi vor chema la vot acţionarii

Doar câteva companii româneşti reuşesc să umple o sală întreagă la adunările acţionarilor

Doar câteva companii româneşti reuşesc să umple o sală întreagă la adunările acţionarilor

Autor: Adrian Cojocar

23.04.2014, 00:08 498

Următoarele şapte zile se anunţă ca fiind una dintre cele mai aglomerate perioade pe bursa de la Bucureşti, în condiţiile în care în intervalul 23-30 aprilie sunt programate să aibă loc adunările generale ale acţionarilor (AGA) anuale la 66 de companii listate pe piaţa reglementată a BVB, ocazie cu care acţionarii acestora vor lua decizii importante atât pentru investitorii de pe bursă, cât şi pentru companii.

De exemplu, joi acţionarii Bursei de la Bucureşti (BVB) se vor înfrunta în AGA pentru a decide cu privire la achiziţia con­tro­versatului software de posttran­zac­ţionare de la Depozitarul Central care a stârnit discuţii aprinse în ultima perioadă între conducerea BVB şi cea a Depozitarului Central. Un grup de acţionari ai Bursei a propus achiziţia unui soft în valoare de până la 3,86 mil. euro, achiziţie cu care conducerea bursei nu este de acord. Disputa se va tranşa mâine în cadrul adunării acţio­na­rilor. În aceeaşi şedinţă, acţionarii BVB vor alege candidaţii pentru consiliul de administraţie al Depozitarului Central, unde BVB deţine 69% din acţiuni. Pe ordinea de zi mai sunt şi repartizarea pentru dividende a profitului de 9,5 mil. lei realizat anul trecut de BVB, dar şi aprobarea bugetului BVB pentru acest an, un buget destul de conservator şi fără ţinte ambiţioase, ceea ce ar putea stârni discuţii în AGA.

O altă adunare generală interesantă va fi cea de la producătorul de aspiratoare Electroargeş Curtea de Argeş (ELGS), unde acţionarii vor discuta propunerea conducerii societăţii privind distribuirea unor dividende în valoare de 4,4 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO