Burse - Fonduri mutuale

Valoarea de piaţă a gigantului chinez Tencent se prăbuşeşte cu 160 mld. dolari. Acţiunile companiei devin cele mai slab performante la nivel global

Valoarea de piaţă a gigantului chinez Tencent se prăbuşeşte cu 160 mld. dolari. Acţiunile companiei devin cele mai slab performante la nivel global

Pony Ma, fondatorul şi CEO-ul Tencent (Sursa foto: Profimedia)

Autor: Eduard Ivanovici

29.07.2021, 16:45 359

Acţiunile grupului chinez Tencent au devenit cele mai slab performante la nivel global în luna iulie, rezultat provocat de măsurile fără precedent lansate de China asupra propriei sale industrii tech.

Gigantul din domeniul tehnologiei informaţionale a suferit un declin de 23% în iulie, iar şansele spun că va încheia cea mai slabă lună din istoria companiei, având în vedere că valoarea de piaţă a firmei a scăzut cu aproximativ 170 de miliarde de dolari.

Datele marchează cea mai rapidă evaporare a averilor deţinute de acţionari la nivel mondial în această perioadă, arată datele agregate de Bloomberg. Dintre primele zece companii din lume care au pierdut cea mai mare proporţie din averea acţionarilor, nouă sunt din China, menţinând aici grupul comerţ virtual Alibaba şi platforma de cumpărături Meituan.

Firma cu sediul în Shenzhen este una dintre cele mai mari victime ale campaniei oficiale lansate de Beijing asupra giganţilor tech din ţară, văzuţi de autorităţi drept o potenţială ameninţare la adresa securităţii cibernetice şi stabilităţii financiare a Chinei.

„Nu văd un sfârşit pentru valul de reglementări. Securitatea datelor reprezintă o prioritate de top a autorităţilor în următorii ani. Este noul normal. Evaluările vor trebui ajustate pentru a face faţă acestui lucru, în special pentru giganţii tech precum Tencent”, spune Paul Pong, managing director al furnizorului de servicii financiare Pegasus Fund Managers.

Noua ţintă a autorităţilor financiare din China: Gigantul Tencent şi-a pierdut 62 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă. Divizia fintech, în cădere liberă

Furtuna de represalii a rezultat în sancţiuni precum pierderea drepturilor de streaming de muzică şi un set de amenzi antitrust pentru Tencent. De asemenea, compania a spus săptămâna aceasta că va fi nevoită să suspende înscrierile pentru aplicaţia sa WeChat, extrem de populară în China.

În ciuda temerilor cu privire la viitoarele sancţiuni suportate de Tencent, iar acţiunile companiei par tot mai ieftine, iar analiştii s-au abţinut să reducă target-urile de preţ. Dintr-un total de 68 de analişti care deţin un rating asupra Tencent, 62 au recomandat cumpărarea acţiunilor.

Tencent înregistrează în prezent o capitalizare bursieră de 592 de miliarde de dolari, fiind a zecea cea mai valoroasă companie din lume, peste Visa, JPMorgan şi Mastercard.

 
AFACERI DE LA ZERO