Burse - Fonduri mutuale

Valoarea la zi a portofoliilor SIF este cu 27% mai mare decat cea raportata

Valoarea la zi a portofoliilor SIF este cu 27% mai mare decat cea raportata

Click pentru imaginea intreaga

20.07.2007, 19:19 19

Valoarea la zi a portofoliilor de actiuni listate detinute de SIF-uri este in medie cu 27% peste cea inregistrata in portofoliile SIF-urilor de la finele lunii iunie.
Reglementarile CNVM prevad ca SIF-urile sa inregistreze valoarea pachetelor de actiuni in companiile listate la o valoare medie de tranzactionare din ultimele trei luni.
Astfel, in conditiile in care companiile de pe Bursa au crescut puternic in ultima luna, valoarea la zi a detinerilor SIF este semnificativ mai mare fata de cea calculata pe baza pretului mediu din ultimele trei luni. De asemenea, valoarea raportata in activul net nu cuprinde actiunile primite de SIF-uri in urma majorarilor de capital, care nu au fost inca inregistrate.
De la inceputul acestei luni, SIF-urile au castigat in medie 5,1% pe Bursa.
Cele mai mari cresteri de activ le-au consemnat SIF Transilvania, cu 35%, si SIF Muntenia, cu un avans de aproape 29%.
Cresterea mai pronuntata a activelor SIF Transilvania s-a facut in principal pe seama avansului titlurilor detinute la companiile hoteliere. Transferul pe Bursa a actiunilor Turism Felix a adus aprecieri importante acestor titluri, care au castigat 27% numai in ultimele doua saptamani.
O contributie importanta la activele SIF Transilvania au avut-o si actiunile THR Marea Neagra si THR Prahova, care au inregistrat de asemenea una dintre cele mai bune performante in acest an, titlurile celor doua companii hoteliere aducand in 2007 randamente de trei cifre societatii de investitii financiare.
Activele SIF Muntenia au cunoscut de asemenea una dintre cele mai mari cresteri in ultima perioada, in special ca urmare a cresterilor inregistrate de actiunile companiilor care au in patrimoniu active, terenuri si cladiri, valoroase in Bucuresti sau in zone centrale ale diferitelor orase.
Printre acestea se numara Bucur Bucuresti, care detine importante spatii comerciale, Romaero Bucuresti si Metav, cu suprafete importante de teren in zona Baneasa a Capitalei, sau Timpuri Noi, cu un teren situat in apropierea Pietei Unirii.
Actiunile acestor companii s-au apreciat de cateva ori de la inceputul anului, randamentele aduse de acestea in ultima luna pastrandu-se in continuare ridicate.
SIF Muntenia mai detine participatii valoroase pe bursa si in domeniul de servicii pe piata de petrol si gaze naturale. Una dintre ele este compania de prospectiuni geologice Prospectiuni Bucuresti, ale carei actiuni au urcat in acest an de peste sapte ori, pe seama rezultatelor bune raportate in ultima perioada si valoarea mare de actiuni oferite cu titlu gratuit actionarilor.
Un avans important al activelor a inregistrat si SIF Banat-Crisana, valoarea activelor la zi detinute pe bursa fiind cu 26% peste cea din portofoliul acesteia de la finele lunii iunie.
Averea SIF Banat-Crisana pe bursa sta in actiunile pe care aceasta le detine la cele doua mari banci, BRD si Banca Transilvania.
Actiunile acesteia din urma s-au apreciat puternic in ultima perioada, pe fondul speculatiilor cu privire la preluarea acesteia, Banca Transilvania fiind una dintre cele mai importante banci din sistem cu capital autohton.
Societatea de investitii financiare detine participatii valoroase la producatorul de hartie igienica Vrancart Adjud si este prezenta in sectorul farmaceutic, prin Biofarm Bucuresti, titlurile celor doua companii urcand puternic in ultimele luni.
Portofoliul SIF Banat-Crisana pe bursa valoreaza 520 mil. euro, fiind cel mai restrans din punct de vedere valoric printre SIF-uri.
O alta societate de investitii financiare care a beneficiat de avansul titlurilor Bancii Transilvania este SIF Moldova, care detine circa 4,1% din capitalul social al bancii.
Dupa domeniul bancar, portofoliul SIF Moldova este prezent mai in toate domeniile de activitate, fiind una dintre cele mai active la cumparare pe bursa in ultima perioada. Printre cele mai valoroase participatii ale acesteia se numara actiunile la producatorul de utilaje agricole Mecanica Ceahlau, care au urcat pe Bursa de peste patru ori in acest an.
Portofoliul actualizat al SIF Oltenia valoreaza cu circa 20% mai mult decat cel inregistrat la finele lunii iunie.
SIF Oltenia detine in schimb cel mai valoros portofoliu de actiuni listate pe bursa, care se ridica la 780 mil. euro.
Diferente notabile in evaluarea participatiilor SIF Oltenia sunt in cazul producatorului de autoturisme Automobile Craiova, ale carei actiuni s-au apreciat puternic pe fondul procesului de privatizare prin care trece compania si producatorul de tevi Artrom Slatina, care inregistreaza cresteri constante in ultima perioada.
SIF Oltenia mai detine participatii importante in sectorul farmaceutic, prin Antibiotice Iasi si Biofarm Bucuresti, si domeniul petrolier, cu un pachet de 0,9% din Petrom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO