• Leu / EUR4.9474
  • Leu / GBP5.8404
  • Leu / USD4.7141
Burse - Fonduri mutuale

Vânzările Cemacon au crescut cu 15% în T2, fabricile funcţionează la capacitate maximă

Vânzările Cemacon au crescut cu 15% în T2, fabricile funcţionează la capacitate maximă

Liviu Stoleru, directorul general al Cemacon

Autor: Radu Bostan

07.08.2015, 00:00 785

Producătorul de cărămizi Cemacon Cluj-Napoca (simbol bursier CEON) a redus ritmul de creştere în trimestrul al doilea, înregistrând un avans de 15% al vânzărilor comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut după ce în primul trimestru vânzările au explodat cu 58%.

Veniturile din vânzări s-au cifrat astfel la 23,4 milioane de lei în trimestrul doi, faţă de 20,2 milioane de lei în 2014, „contabilizând“ contribuţia suplimentară a fabricii de la Zalău a Cemacon, redeschisă la sfârşitul primului trimestru şi care a mărit capacitatea totală de producţie cu 30%. În prezent, cele două capacităţi funcţionează la un grad de utilizare de peste 90%, potrivit companiei.

După un avans anual de peste 1.000% în primul trimestru, profitul operaţional (EBITDA) al Cemacon a crescut în perioada aprilie-iunie cu doar 6%, până la 6,5 milioane de lei.

La nivelul primelor şase luni, Cemacon a înregistrat vânzări de 34,8 milioane de lei, mai mari cu 29%, EBITDA de 15,9 milioane de lei, în creştere cu 61%, şi un profit net de 11,6 milioane de lei, de cinci ori mai mare decât în prima jumătate a anului trecut.

Anul acesta, compania a finalizat restructurarea datoriilor, care au scăzut de la peste 33 milioane de euro la 13 milioane de euro, eşalonate pe nouă ani. Cemacon are o capitalizare de 28,6 milioane de lei. 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9474
Diferență: 0,004
Ieri: 4.9472
Azi: 4.7141
Diferență: 0,2573
Ieri: 4.7020
Azi: 5.8404
Diferență: 0,0977
Ieri: 5.8347
Azi: 4.8270
Diferență: 2,2778
Ieri: 4.7195