Burse - Fonduri mutuale

Vin rezultatele companiilor listate la Bucureşti. Cine are cele mai mari emoţii la rezultatele de pe Bursă: fraţii Pavăl de la Dedeman, cu investiţii de 1 mld. lei

Vin rezultatele companiilor listate la Bucureşti. Cine...

Autor: Liviu Popescu

21.02.2020, 07:00 5135

Din toamna anului 2017 încoace, când au fost raportaţi prima dată ca investitori la Bursă, fraţii Pavăl şi-au majorat deţinerile şi au ajuns la plasamente la şapte companii.

Adrian Pavăl şi Dragoş Pavăl, proprietarii Dedeman, cel mai mare retailer de bricolaj şi cea mai puternică afacere antre­pre­norială românească, au in­ves­tiţii de 920 mil. lei (195 mil. euro) la şapte com­panii listate la Bursa de la Bucureşti, arată cal­cule­le rea­lizate de ZF.

Spre com­pa­ra­ţie la începu­tul anului 2019 investiţia aces­to­ra era de circa 800 mil. lei la cinci com­panii, arată datele ZF. ​

„Principalul nostru obiectiv al plasamentelor la bursă este diversificarea investiţiilor în principal în sectoare conexe cu businessul de bază. Am investit la bursă pe termen lung, ştiind că istoric, la nivel global, acţiunile sunt cele mai rentabile asset-uri pe termen foarte lung“, spune Dragoş Pavăl, unul dintre cei mai puternici antreprenori români, pentru ZF.

Astfel, dată fiind va­loa­rea portofoliului, dar şi de­ţi­nerile semnificative de pa­chete de acţiuni în cazul unora din cele şapte com­pa­nii, fraţii Pavăl pot fi ca­ta­lo­gaţi ca fiind cei mai mari investitori per­soane fi­zice de la Bursa de la Bu­cu­reşti, potrivit datelor ZF.

Prin urmare, având în vedere că cele mai multe companii din portofoliul acestora încă nu şi-au raportat rezultatele, urmând să facă acest lucru din această săptă­mâ­nă, fraţii Pavăl sunt investitorii care au cele mai mari emoţii la acest sezon de raportare financiară.

Spre comparaţie, Horia Ciorcilă, unul din­tre cei mai puternici antreprenori din România şi confondator al Băncii Transil­va­nia, are o de­ţi­nere de circa 4% din capitalul social al li­derului siste­mului bancar, in­ves­tiţie de circa 600 mil. lei, ara­tă cele mai recente date ale băncii.

Fie prin intermediul Pavăl Hol­ding, cu un capital social de 1 mld. euro, prin PIF Industrial, divizia de investiţii a Dedeman, sau direct prin Dedeman SRL, fraţii Pavăl au investiţii la Alro Slatina (372 mil. lei), Electrica (216 mil. lei), Cemacon (166 mil. lei), Trans­elec­trica (84 mil. lei), Conpet Ploieşti (52,4 mil. lei), Vrancart Adjud (28,9 mil. lei), Antibiotice Iaşi (1,2 mil. lei), arată datele publicate la bursă.

Fraţii Pavăl sunt proprietarii Dedeman, companie poziţionată pe locul zece în proiectul ZF „Cele mai valoroase 100 de companii din România – ediţia 2019“, fiind evaluată la 2,1 miliarde de euro (9,8 miliarde de lei). Spre comparaţie, prima poziţie este ocupată de UIPath, tot o companie antreprenorială, evaluată la 6,3 mld. euro (29,9 mld. lei).

Cea mai mare investiţie a fraţilor Pavăl la bursa de la Bucureşti este cea la producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), respectiv un plasament de aproximativ 372 milioane de lei, ceea ce înseamnă o deţinere de 23,2% din compania ale cărei acţiuni sunt incluse în structura indicelui principal BET.

În decembrie 2019, Alro Slatina a încheiat cu succes un plasament privat în urma căruia ruşii de la Vimetco, acţionarii majoritari atunci ca şi cum, şi-au redus din deţinere, iar printre cumpărători au fost atât fonduri de pensii private Pilon II, fonduri mutuale, iar cea mai mare parte a mers către Pavăl Holding, un holding cu un capital social de 1 mld. euro, cea mai mare deţinere a unor antreprenori români.   

Pe locul doi în portofoliul fraţilor Pavăl se poziţionează Electrica (216,5 mil. lei), iar podiumul este completat de Cemacon (166 mil. lei). Astfel pe podium se găsesc cel mai mare consumator de energie electrică din România – Alro Slatina, cel mai mare distribuitor de energie electrică - Electrica şi producătorul de cărămizi Cemacon.

Cea mai recentă investiţie a fraţilor Pavăl la bursa de la Bucureşti este cea a producătorului de carton ondulat Vrancart, adică o achiziţie la începutul lunii februarie 2020 de la fondurile de pensii AZT Viitorul Tău şi NN Pensii, arată datele ZF. Astfel Dedeman are un pachet de 17% din Vrancart, investiţie de circa 29 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO