• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8347
  • Leu / USD4.7020
Burse - Fonduri mutuale

Vin vremuri grele: Acţiunile WPP, una dintre cele mai mari firme de advertising din lume, s-au prăbuşit cu 13%, după ce gigantul a anunţat unul dintre cei mai proşti ani din istoria companiei

Vin vremuri grele: Acţiunile WPP, una dintre cele mai mari firme de advertising din lume, s-au prăbuşit cu 13%, după ce gigantul a anunţat unul dintre cei mai proşti ani din istoria companiei

Autor: Ştefan Stan

01.03.2018, 13:16 2379

Gigantul WPP, unul dintre cele mai mari grupuri de advertising din lume, s-a prăbuşit cu 13% pe bursă, după ce a raportat unul dintre cei mai slabi ani din istoria companiei. 

Martin Sorrell, şeful WPP, a recunoscut că anul 2017 ”nu a fost deloc frumos”, iar grupul anunţă că problemele vor continua, după un început de 2018 slab. Şeful companiei a dat vina pe focusul pe termen scurt al celor care alocă bugete, precum şi pe inveştitorii şi bancherii care au încurajat mulţi clienţi majori ai WPP să reducă din cheltuielile de reclamă, în loc să se alieze pe termen lung împotriva grupurilor precum Google şi Facebook, care ”mănâncă” piaţa de advertising. 

Grupul de britanic, listat pe bursa din Londra în cadrul indicelui FTSE 100, care deţine companii precum J Walter Thompson şi GroupM, a anunţat că prioritizează eforturile de a crea o echipă globală mai puternică, în loc să fie un grup de companii individuale, pentru a face faţă mai bine provocărilor din industrie.

Comentariile vin în condiţiile în care WPP a raportat o creştere de 5,4% a veniturilor anul trecut, ajungând la 15,3 miliarde de lire, cifră care cuprinde însă şi achiziţiile şi mişcările valutare. În termeni reali, veniturile companiei au scăzut cu 0,3% faţă de anul trecut. 

WPP nu este singura companie de advertising care are probleme în ultima perioadă. Rivali precum Publicis, Omnicon şi Interpublic se luptă de asemenea să se adapteze noilor tipare de cheltuieli ale clienţilor. 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.7020
Diferență: -0,4805
Ieri: 4.7247
Azi: 5.8347
Diferență: -0,7873
Ieri: 5.8810
Azi: 4.7195
Diferență: -0,3905
Ieri: 4.7380