Burse - Fonduri mutuale

ZF Deschiderea de Astăzi. Tesla sau Apple după splitare? Cazacu, XTB România: Dacă suntem prudenţi spre Apple, iar dacă ne place riscul şi adrenalina atunci Tesla

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf

Autor: Liviu Popescu

27.08.2020, 20:50 355

Din 31 august 2020 acţiunile produ­cătorului de automobile electrice Tesla, dar şi cele ale companiei americane de tehnologie Apple se vor „ieftini“, adică va avea loc procesul de splitare, pentru a face aceste acţiuni mai atractive pentru micii in­vestitori, inclu­siv cei din Ro­mânia.

Cei care vor să tranzacţioneze acţiuni Tesla sau Apple pot face acest lucru prin intermediul brokerilor din România, cu comisioane negociabile sau chiar fixe în unele cazuri. Aşadar, Tesla sau Apple?

„Dacă suntem mai prudenţi mai degrabă spre Apple, iar dacă ne place riscul şi adrenalina atunci Tesla“, spune Claudiu Cazacu, consulting strategist XTB România, în cadrul emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi. Dar, spune el, în perioada următoare le-ar cumpăra doar din perspectivă speculativă. De ce?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO