Burse - Fonduri mutuale

Zilele agitate şi rollercoasterul bursier au dus la tranzacţii de peste 1 mld. euro la BVB în primele cinci luni, în urcare cu 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2019

Zilele agitate şi rollercoasterul bursier au dus la...

Autor: Tibi Oprea

16.06.2020, 07:30 128

Valoarea totală a tranzacţiilor cu toate tipurile de instrumente financiare inregistrată pe Piaţa Reglementată la vedere a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost de 5,29 miliarde lei, echivalentul a 1,1 miliarde de euro la nivelul primelor cinci luni ale anului, în creştere cu 19,6% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, potrivit datelor transmise de Bursă. 

Un ritm de creştere susţinut a fost înregistrat şi la nivelul lichidităţii, indicator reflectat prin prisma valorii medii zilnice de tranzacţionare, care a ajuns la 10,16 milioane de euro în perioada ianuarie-mai din acest an, în urcare cu 17,9% comparativ cu acelaşi interval de timp al anului anterior.

„Criza actuală a pus în evidenţă importanţa companiilor româneşti, iar Bursa de Valori Bucureşti este un pilon esenţial pentru finanţarea dezvoltării acestora şi, implicit, a economiei locale. Investitorii au tranzacţionat mult mai intens acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti în această perioadă. Situaţia generată de COVID-19 a creat o lichiditate mai bună în piaţă, iar bursa a beneficiat de pe urma acestei volatilităţi”, a declarat Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO