Business Construct

AFI Europe anunţă pe bursă că a picat tranzacţia de 300 mil. euro cu birourile NEPI din România. "Noi vrem să le cumpărăm, dar situaţia nu permite în acest moment"

AFI Europe anunţă pe bursă că a picat tranzacţia de 300 mil. euro cu birourile NEPI din România. "Noi vrem să le cumpărăm, dar situaţia nu permite în acest moment"

Autor: Bogdan Alecu

01.04.2020, 15:34 2997

Tranzacţia de 300 mil. euro prin care AFI Europe cumpăra portofoliul de birouri din România de la NEPI-Rockcastle a picat, potrivit unui anunţ de pe bursa de la Tel Aviv.

Este pentru a doua oară în ultimii trei ani când o tranzacţie în care sunt implicaţi cei de la AFI Europe pică la câteva luni după ce a fost anunţată drept semnată. Anterior, în vara anului 2017 nu a mai fost parafată vânzarea birourilor AFI Park de lângă mallul AFI Cotroceni, către Dedeman.

Potrivit raportului, AFI Europe a cerut amânarea datei pentru achiziţie, în condiţiile stării de urgenţă declarate în România şi numărul ridicat de restricţii impuse de autorităţi pentru a limita extinderea noului tip de coronavirus. De partea cealaltă, NEPI-Rockcastle a interpretat acest gest drept o dorinţă de a anula achiziţia, potrivit raportului, şi au trimis un mesaj de a anula complet tranzacţia, dar şi cererea pentru plata compensaţiei de 15 mil. euro pentru nerealizarea achiziţiei de către AFI Europe.

Oficialii AFI au subliniat în raport că în continuare doresc achiziţia birourilor, dar după ce va trece starea de urgenţă şi vor fi ridicate restricţiile de călătorie impuse de pandemia de noul tip de coronavirus.

La mijlocul lunii decembrie AFI Europe şi NEPI Rockcastle semnau vânzarea portofoliului de birouri din România al fondului sud-african, într-o tranzacţie de peste 300 mil. euro, potrivit datelor companiei.

 
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO