EVOhoreca, furnizor de soluţii de amenajare pentru HoReCa, a înregistrat o creştere de 33% a veniturilor în 2022, însă avansul vine ca urmare a majorării preţurilor din piaţă, în timp ce numărul de proiecte a fost mai mic decât cu un an în urmă.
„Creşterea cifrei noastre de afaceri de 33% a venit printre altele pe fondul creşterii preţurilor medii ale produselor, dar şi a mediei de buget alocat per proiect. Astfel, deşi, per total, am avut mai puţine proiecte, acestea au avut o valoare cu 150% mai mare decât media comenzilor prepandemie. Am avut o creştere de la 6.000 euro la 15.000 euro per proiect. Clienţii au decis să investească în produse premium, care sunt mai atrăgătoare, rezistente şi confortabile“, spune Alin Truşcă, fondator şi CEO al EVOhoreca.