Business Construct

Andrei Sârbu, CEO al companiei de consultanţă imobiliară SVN: Dacă anul acesta apartamentele livrate sunt deja vândute, peste doi ani doar puţin peste jumătate vor avea client. “Micşorarea gradului de îndatorare, devalorizarea leului şi creşterea dobânzii, alături de zvonurile lansate în piaţă, vor afecta piaţa în următorii ani.”

REAL ESTATE

Andrei Sârbu, CEO al SVN România: Diferenţa dintre acum şi 2007 este că atunci 80% din apartamente erau cumpărate de investitori speculativi, cei care cumpărau strict pentru a vinde mai scump. Acum procentele s-au inversat – 10% sunt cumpărate de cei care vor să vândă mai scump, 10% de cei care cumpără pentru a închiria şi 80% de utilizatori finali

Andrei Sârbu, CEO al SVN România: Diferenţa dintre acum şi 2007 este că atunci 80% din apartamente erau cumpărate de investitori speculativi, cei care cumpărau strict pentru a vinde mai scump. Acum procentele s-au inversat – 10% sunt cumpărate de cei care vor să vândă mai scump, 10% de cei care cumpără pentru a închiria şi 80% de utilizatori finali

Autor: Bogdan Alecu

28.07.2019, 00:00 19970

SVN are în prezent tranzacţii anuale de circa 120 mil. euro şi vinde locuinţe cu un preţ mediu de 80.000 de euro, având 1.500 de apartamente noi la vânzare.

Cererea pentru locuinţe noi va încetini în următorii doi ani, sunt de părere analiştii de la compania de consultanţă imobliară SVN, care subliniază că cei mai afectaţi clienţi sunt cei care cumpără prin programul Prima Casă.

„Având în vedere evo­luţia pieţei, noi estimăm că dacă în prezent ce se livrează acum sunt vândute aproape integral, cele care vor fi gata anul viitor vor fi vândute în proporţie de 80%, iar cele cu livrare peste doi ani vor fi vândute în acel moment în proporţie de 60%. Micşorarea gradului de îndatorare, devalorizarea leului şi creşterea dobânzii alături de zvonurile lansate în piaţă vor afecta piaţa în următorii ani, iar acest lucru îl vom vedea în tranzacţii“, a declarat Andrei Sârbu, CEO al SVN România.

Andrei Sârbu şi Ionuţ Nicolescu, care până în ianuarie au deţinut funcţiile de managing partners în cadrul Coldwell Banker România, au adus în România compania de consultanţă imobiliară SVN International. De asemenea, din echipa SVN România face parte şi Gabriel Voicu, care anterior deţinuse funcţia de director new homes la Coldwell Banker, iar acum la SVN este condominium sales director.

SVN România porneşte la drum din poziţia de cel mai mare jucător activ pe segmentul rezidenţial, fiind consultantul şi agentul exclusiv a peste 10 proiecte rezidenţiale cu un minimum de 350 de unităţi fiecare, printre care Aviaţiei Park (Forte Partners), Belvedere Residences (Băneasa Developments), Soho Unirii (London Partners).

SVN are în prezent tranzacţii anuale de circa 120 mil. euro şi vinde locuinţe cu un preţ mediu de 80.000 de euro, având 1.500 de apartamente noi la vânzare.

„Noi activăm pe „middle market“, însă cei mai afectaţi de evoluţia pieţei sunt cei din „mass market“ – cele de 800 – 1.200 euro metru pătrat util. 80-90% din total scădere din acest an, vin din programul Prima casă. În Bucureşti şi Ilfov vor fi puse pe piaţă în acest an 11.300 de apartamente noi, din care 1.500 vor fi vândute de noi“, a spus Andrei Sârbu.

El arată că Prima casă a reprezentat un total de 11.000 de tranzacţii în primul semestru din 2018, volum care a scăzut la 6.600 în prima jumătate a acestui an la nivel naţional.

„Diferenţa dintre acum şi 2007 este că atunci 80% din apartamente erau cumpărate de investitori speculativi, cei care cumpărau strict pentru a vinde mai scump. Acum procentele s-au inversat – 10% sunt cumpărate de cei care vor să vândă mai scump, 10% de cei care cumpără pentru a închiria şi 80% de utilizatori finali“, a declarat Andrei Sârbu.

În ceea ce priveşte proiectele viitoare, el a subliniat că dezvoltatorii se orientează către terenuri din ce în ce mai bune, cu un acces cât mai bun la infrastructură.

„Pentru terenuri, avem în derulare patru tranzacţii, dintre care o fostă platformă industrială. Pe acest segment, vedem că se vând terenuri în zone din ce în ce mai bune, iar jumătate din dezvoltările de rezidenţial merg spre zonele de birouri“, a subliniat CEO-ul SVN.

SVN România activează pe toate segmentele pieţei imobiliare, de la comercial (birouri, retail, logistic, hotelier, terenuri şi investment) la rezidenţial – proiecte noi, brokeraj de credite, property management şi evaluări, urmând să opereze şi un birou regional în Cluj - Napoca.

SVN România este consultantul şi agentul a peste 10 proiecte rezidenţiale cu un minimum de 350 de unităţi fiecare, printre care Aviaţiei Park (Forte Partners), Baba Novac Residence (SIF Moldova), Belvedere Residences (Băneasa Developments), Cosmopolis (Opus Land), Parcului20 (Cordia) sau Soho Unirii (London Partners).

Consultanţii SVN România au vândut în ultimii ani peste 7.000 de apartamente noi cu o valoare de peste 500 de milioane de euro.

Divizia de property management din cadrul SVN România administrează aproximativ 550.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri şi peste 1.000 de spaţii comerciale, printre cei mai importanţi clienţi ai companiei numărându-se Telekom, Banca Comercială Română şi UniCredit Bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO