Investiţia într-un proiect imobiliar din segmentul rezidenţial a devenit mult mai profitabilă decât construirea unei clădiri de birouri. În timp ce preţurile de închiriere pentru spaţiile de birouri au stagnat, preţurile apartamentelor s-au dublat în ultimii zece ani.
„Preţul mediu al apartamentelor s-a dublat cel puţin în ultimii zece ani, poate chiar şi mai mult, în vreme ce preţul mediu al unei clădiri de birouri a rămas relativ constant. Dacă cineva are un teren într-o zonă care, în mod tradiţional, este de birouri, precum Floreasca sau Barbu Văcărescu, e mai profitabil să construiască apartamente decât o clădire de birouri. O clădire de birouri ar obţine 2.000-2.500 de euro pe metru pătrat închiriat. Pe un apartament, sunt proiecte care s-au vândut şi cu 5.000 de euro pe metru pătrat. Investiţia într-o clădire rezidenţială nu e mai mare decât investiţia într-o clădire de birouri“, spune Andrei Văcaru, prezent în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Totuşi, Andrei Văcaru spune că acest segment al pieţei imobiliare a început să prezinte iar interes în contextul în care au existat mai multe tranzacţii în prima parte a acestui an.