Business Construct

ARACO: Lucrările în regie proprie ale Companiei de Drumuri depăşesc pragul de 3% convenit iniţial

ARACO: Lucrările în regie proprie ale Companiei de...

Autor: Dan Straut

24.03.2017, 15:38 199

„Iniţial s-a stabilit că aceste lucrări nu vor depăşi pragul de 3% din cifra de afaceri, dar astăzi lucrurile se prezintă cu totul altfel, cu mai multe centuri de oraşe şi cu staţii de asfalt – toate acestea astea nu se încadrează în 3% (...) Ceea ce vedem acum, cu centuri ocolitoare la 8-10 oraşe, mi se pare că este din alt film, este o concurenţă neloială pe care noi nu o putem accepta”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele ARACO, Laurenţiu Plosceanu.

„Am sesizat Consiliul Concurenţei, pentru că acordarea acestor lucrări în regie proprie vine în contradicţie cu legea concurenţei”, a mai spus liderul patronal.

Anul trecut, CNAIR a decis să execute în regie proprie atât repararea sectorului de autostradă care se surpase (în zona Cunţa-Sălişte de pe Sibiu-Orăştie), cât şi lucrări de amploare medie în arealul fiecărei Direcţii Regionale de Drumuri şi Poduri. Se convenise ca valoarea totală a acestor lucrări să nu depăşească 3% din cifra de afaceri, CNAIR devenind un jucător semnificativ pe piaţa construcţiilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO