Business Construct

Austriecii de la CA Immo au câştigat un contract cu greutate pe piaţa de birouri. Bitdefender va ocupa un sfert din Orhideea Towers: „Am analizat mai multe proiecte din zonele Barbu Văcărescu, centru-vest, Unirii şi Timpuri Noi“

Imobilul Orhideea Towers, din apropierea podului Basarab, este primul proiect dezvoltat de la zero de CA Immo în România şi absoarbe o investiţie de 75 de mil. euro.

Imobilul Orhideea Towers, din apropierea podului Basarab, este primul proiect dezvoltat de la zero de CA Immo în România şi absoarbe o investiţie de 75 de mil. euro.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

11.08.2017, 00:08 1525

♦ Contractele cu suprafeţe de 10.000 de mp sunt o adevărată mană cerească pentru dezvoltatorii imobiliari, pentru că, practic, un singur chiriaş ridică semnificativ gradul de ocupare a clădirii ♦ Potrivit calculelor ZF, chiria medie pe care o va plăti Bitdefender în Orhideea Towers este de circa 140.000 de euro lunar.

Compania din IT Bitdefender, unul dintre cei mai mari jucători globali de pe piaţa de securitate IT, îşi va muta birourile din primăvara anului viitor în proiectul Orhideea Towers, pe care austriecii de la CA Immo îl construiesc în apropierea staţiei de metrou Grozăveşti din Capitală.

Mutarea este una de amploare, urmând ca Bitdefender să ocupe aproape 10.000 de metri pătraţi din clădire. De altfel, prin cei aproape 10.000 de metri pătraţi contractaţi pentru un termen minim de cinci ani, Bitdefender, controlat de antreprenorii români Florin şi Măriuca Talpeş, va ocupa un sfert din imobilul de 37.000 de metri pătraţi.

„Bitdefender a analizat mai multe proiecte înainte de a semna cu CA Immo, respectiv cele cu livrare în 2018, din zona Barbu Văcărescu, zona de centru-vest, zona Unirii şi zona Timpuri Noi. Bitdefender va plăti chiria pieţei din zonă corespunzătoare unor astfel de clădiri”, spun reprezentanţii companiei IT, fără a preciza însă nivelul chiriilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO