Business Construct

Birourile Novo Park din Pipera se transformă în spaţii de co-living. Prima transformare a unei clădiri de birouri în rezidenţial ridică întrebarea: oamenii cu laptopuri mai trebuie să lucreze împreună în aceeaşi clădire?

Birourile Novo Park din Pipera se transformă în spaţii...

Autor: Bogdan Alecu

29.08.2020, 17:01 10344

♦ În pofida optimismului unor brokeri imobiliari, marea întrebare a momentului este dacă angajaţii care nu lucrează în unităţi de producţie sau retail mai trebuie să stea împreună şi să folosească mii de metri pătraţi de birouri, aşa cum era cazul până acum ♦ Doar 35%-40% din cei 300.000 de angajaţi care lucrau în birourile din Capitală sunt la muncă în aceleaşi clădiri în prezent.

Liviu Tudor, cel mai mare proprietar român de birouri de pe piaţa locală, care deţine proiectele West Gate din partea de vest a Capitalei şi Novo Park de la Dimitrie Pompeiu, vrea în premieră să transforme o clădire de birouri în spaţii de locuit – idee care s-a mai vehiculat pe piaţa locală, însă puţine s-au realizat până în prezent.

„Novo Park se va transforma într-un proiect mixt-use ce va prefigura «the future of work and living» şi va conţine toate componentele adiţionale pe care parcul de birouri al viitorului le va avea. Printre acestea se află şi un viitor co-li­ving amenajat într-o clădire existentă ce va acomoda multe alte funcţiuni noi“, a declarat pentru ZF Li­viu Tudor, cel care controlează Genesis Property, cel mai mare pro­prie­tar român de birouri de pe piaţa locală.

Prima transformare a unei clădiri de birouri în spaţii de locuit ridică întrebarea – angajaţii cu laptopuri mai trebuie să lucreze în acelaşi birou? Documentele care înainte erau printate şi plimbate prin câteva birouri pentru semnături se transmit acum prin e-mail, digitalizarea a schimbat radical nevoia companiilor cu sedii în marile proiecte de office. Pandemia de COVID-19 a deschis însă calea muncii de acasă pentru corporatişti, iar un studiu recent realizat de PwC arată că patru din cinci directori generali la nivel global se aşteaptă ca munca de la distanţă în companiile lor să continue pe termen lung, după ce au constatat că temerile privind scăderea productivităţii în perioada de lockdown s-au dovedit nefondate.

În România, la nivelul lunii mai, în plină stare de urgenţă, doar 20% din cei circa 15.000 de angajaţi care lucrează în birourile deţinute de Genesis Property mai veneau la birou. Şi în prezent distanţarea fizică impusă de extinderea pandemiei de COVID-19 păstrează birourile din Capitală mai mult goale, în contextul în care sediile actuale nu au capacitatea de a acomoda toţi angajaţii, astfel încât să păstreze şi normele de distanţare. Spre exemplu, în cazul Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri de pe piaţa locală în pro­iectele căruia lucrează peste 35.000 de angajaţi din 150 de companii, rata prezenţei la birou pe timp de vară a fost de 35-40% pe fondul distanţării sociale.

În Bucureşti în clădirile moderne de birouri lucrează circa 300.000 de angajaţi, iar cei mai mulţi dintre ei lucrează în zona staţiei de metrou Aurel Vlaicu - cea mai aglomerată staţie de metrou din Bucureşti, cu peste 8 mil. călătorii anual. O analiză recentă a ZF arată că traficul în staţia de metrou Aurel Vlaicu era în iulie 2020 la 40% din traficul de anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO