Bogdan Gubandru, COO al Redport, spune că în zona Dămăroaia a identificat nevoia de-a interveni la scară largă, cebeneficiază de toate condiţiile pentru a se dezvolta infrastructura, zone verzi ample, lacuri, şcoli. şi atunci alegerea a venit într-un mod firesc.
„Noi am pornit la drum tocmai cu ideea aceasta de a deveni un inovator urban. Considerăm că prea mult timp Bucureştiul s-a dezvoltat cu intervenţii punctuale, câte un bloc construit printre case sau în alte locuri. Am identificat această nevoie de transformare a vastelor zone foste industriale în zone noi, redate oraşului. şi facem acest lucru prin proiecte mixte. Vechiul cartier Dămăroaia a fost primul punct de interes pentru noi, unde am identificat această nevoie de a interveni la scară largă”, a spus el la conferinţa ZF Tendinţe în piaţa rezidenţială 2026
Oraşul care se reinventează: mai puţine locuinţe, TVA mai mare, primar nou.
A început proiectul The Level, cu prima fază, continuând cu faza doi şi acum cu faza a treia iar zona s-a dezvoltat progresiv.
„Au venit alături de noi alţi dezvoltatori de renume. Vedem acum şcoli private care funcţionează foarte bine acolo, vedem zone sportive şi de agrement. Deci zona se dezvoltă într-un mod coerent în momentul de faţă. Nu ne-am oprit aici. Am adăugat în portofoliul nostru şi proiectul Infinity Nord”
Compania va începe construcţia primei faze în decursul acestui an, în funcţie de obţinerea autorizaţiei de construire şi pregătirea lucrărilor care urmează aceleaşi principii.
„Este o dezvoltare de dimensiuni mari, o dezvoltare mixtă. Aici lucrurile, să spun, sunt un pic mai uşoare pentru noi, pentru că, de fapt, noi continuăm dezvoltarea oraşului Petrom City. Cea mai mare companie din România, OMV Petrom, a început să construiască acest oraş în oraş. Acolo este headquarterul al companiei. Acolo a apărut şcoala internaţională de limbă germană şi noi continuăm într-un mod firesc dezvoltarea acestui oraş în oraş, în care aducem elementele oraşului de 15 minute. Aducem ceea ce lipseşte din cartier, din zona respectivă, şi anume elemente comerciale”.
Este vorba de un supermarket, un club de sănătate World Class, astfel încât să completeze oferta de servicii din zona respectivă şi locuitorii din ansamblurile acestea să poată să găsească într-o rază de câteva minute toate facilităţile de care au nevoie. „Este o provocare complexă să transformi foste platforme industriale în zone noi, redate oraşului şi ai nevoie de câteva elemente ca să poţi să faci acest lucru. Sigur, în primul rând ai nevoie de teren. Bucureştiul nu duce lipsă de oferte. Încă vedem foste platforme industriale, din păcate abandonate şi care produc mai mult rău decât bine oraşului. În al doilea rând, ai nevoie de un cadru urbanistic şi legislativ predictibil. şi aici aş spune că mai avem de lucru, pentru că nu există deocamdată o politică coerentă în acest sens”.