Business Construct

Business Magazin. Cine sunt românii are cumpără proprietăţi de lux în Spania: Cei mai mulţi provin din Arad, Constanţa, Timişoara şi, mai nou, Bucureşti, mulţi din zona IT. Caută vile care au preţuri între 1 şi 1,5 milioane de euro.„Nu e tipic să vezi români aici. Dar vin tot mai mulţi, şi oameni cu bani”

Autor: Ioana Matei

22.06.2025, 13:30 17950

Un peisaj cu palmieri, mare turcoaz şi 330 de zile de soare pe an. Nu e doar un fundal de screensaver sau o destinaţie de vacanţă, ci noua realitate pentru tot mai mulţi români care aleg să investească în proprietăţi de lux pe coasta Spaniei. Iar cel care le intermediază acest vis este un tânăr de doar 25 de ani, Darcy Maxim, născut şi crescut în mijlocul industriei imobiliare spaniole.

Am început pentru că tatăl meu a fost timp de 25 de ani în acest domeniu – era genul old-school, lucra cu străini, vindea şi cumpăra. Am intrat în afacere alături de el pentru câţiva ani, dar mi-am dorit să duc lu-crurile la un alt nivel”, povesteşte Darcy în interviul acordat pentru ZF Real Estate by Storia. În prezent, conduce o agenţie imobiliară în Costa Blanca, cofondată alături de prietenul său Bruno, care în doar trei ani şi jumătate a ajuns la un volum de vânzări de 30 de milioane de euro anual – cu obiectivul ambiţios de a atinge 50 de milioane în 2025. Românii au devenit rapid una dintre cele mai dinamice categorii de clienţi pentru agenţia lui Darcy. „Ce m-a impresionat mult a fost că atunci când am intrat pe această piaţă, mi-am luat un partener român şi am început să vând împreună cu el. Nu era ceva tipic pentru mine, nu lucrasem cu români până atunci. Dar au început să vină clienţi români şi cumpărau după doar trei-patru vizionări – proprietăţi de 700.000, 1 milion, 1,2 milioane de euro. Aşa a început totul cu românii.” Nu este o excepţie, ci pare să fie începutul unui nou val. „Vedem tot mai mulţi străini care cumpără locuinţe aici, mai ales din categoria premium. Doar anul acesta, în Costa Blanca, au fost două tranzacţii de peste 5 milioane de euro – lucru atipic până acum.” 

În timp ce piaţa din Marbella este deja consacrată şi mult mai scumpă, Costa Blanca devine alternativa elegantă şi accesibilă pentru cei care vor lux discret. „Mulţi mă întreabă: «Dar de ce vin oamenii în Costa Blanca?» Răspunsul e simplu: primul motiv este soarele – avem 330 de zile însorite pe an. Al doilea motiv sunt preţurile. De exemplu, în Mar-bella, preţurile sunt aproape duble. Mulţi vor o proprietate de 700.000, 1 milion, 2 milioane – şi vor ceva frumos. În Marbella, ar costa 4–5 milioane. Aici au acces la aceleaşi beneficii, dar cu o investiţie mai mică. În plus, zona este una foarte discretă – nu vezi multe maşini luxoase pe stradă. Sunt mulţi oameni bogaţi, dar sunt low profile. E o atmosferă mai relaxată.” Cumpărătorii români sunt, în marea lor majori-tate, antreprenori de succes, în special din Arad, Constanţa, Timişoara şi, mai nou, Bucureşti. Mulţi provin din zona IT şi caută case cu personalitate, nu doar minimalism modern. „Vor case care au carac-ter, cu istorie de 20-30 de ani dar moderne în interior. Din exterior vezi o casă mare, frumoasă, în stil mediteranean, cu vedere la mare, piscină – toate au cam acelaşi lucru.” 

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels