Business Construct

„Casa“ nu câştigă întotdeauna. Ce fonduri de investiţii au vândut în pierdere sau au făcut achiziţii în România care nu s-au dovedit inspirate?

La fel ca în antreprenoriat, unde nu toate ideile se dovedesc a fi bune sau nu toate ajung afaceri de succes, şi în ceea ce priveşte fondurile de investiţii, nu toate pariurile sunt câştigătoare.

La fel ca în antreprenoriat, unde nu toate ideile se dovedesc a fi bune sau nu toate ajung afaceri de succes, şi în ceea ce priveşte fondurile de investiţii, nu toate pariurile sunt câştigătoare.

Autor: Cristina Roşca

25.03.2023, 10:36 1833

Fondurile de investiţii - fie de tip private equity, fie de venture capital - intră în acţionariatul unei companii cu scopul de a sta, în medie, 4-6 ani În această perioadă, ele investesc în dezvoltarea businessului, mizând pe creştere fie organică, fie prin achiziţii Apoi, în momentul în care afacerea a ajuns la maturitate, ea este scoasă din nou la vânzare Investitorul financiar speră în acest moment să obţină mai mult decât „a băgat“ Nu întotdeauna se întâmplă însă aşa, vorba zicalei, planurile de acasă nu s-au potrivit cu cele din târg.

Fondul de investiţii Bancroft, o prezenţă discretă pe piaţa locală, a vândut recent transportatorul local Dumagas, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa de profil, către compania Omnia Capital. Această tranzacţie marchează ieşirea Bancroft din România, o piaţă unde brita­nicii au avut doar două companii în porto­foliu - MobiFon (predecesorul Vodafone) şi Dumagas - de-a lungul celor mai bine de trei decenii de activitate în sectorul de M&A din regiunea Europei Centrale şi de Est.

Părţile implicate nu au comunicat valoarea tranzacţiei, dar sursele din piaţă spun că fondul a vândut în pierdere, mai exact a încasat mai puţini bani decât a investit în acest business. Investiţia se referă atât la suma plătită pentru companie, cât şi la banii care au fost apoi scoşi din buzunare pe parcursul a 13 ani de „mariaj“. La Dumagas, Bancroft a cumpărat pachetul majoritar (51%) în 2010, pentru ca patru ani mai târziu să devină singurul acţionar în compania fondată de antreprenorul Mihai Dugăeşescu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO