Business Construct

Cel mai mare proiect de infrastructură din Cluj a primit undă verde: Compania de Apă Someş are de la Comisia Europeană aprobarea pentru implementarea proiectului de peste 355 mil. euro privind extinderea şi modernizarea reţelei de apă şi canalizare din Cluj şi Sălaj

Cel mai mare proiect de infrastructură din Cluj a primit...

Autor: Laurentiu Cotu

05.09.2019, 17:59 16443

Compania de Apă Someş, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Cluj, a primit de la Comisia Europeană confirmarea oficială a aprobării finanţării nerambursabile a celei mai mari investiţii edilitare implementate până în acest moment în judeţul Cluj, în valoare totală de 355,6 milioane de euro.

Compania de Apă Someş a câştigat un proiect european de 355,6 mil. euro pentru îmbunătăţirea infrastructurii de apă şi apă uzată din 174 de localităţi din judeţele Cluj şi Sălaj, prin extinderea şi dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă şi asigurarea colectării şi epurării apelor uzate.

’’Comisia Europeană a emis Decizia de punere în aplicare a Comisiei de aprobare a contribuţiei financiare la proiectul major, respectiv a sumei de 324.457.570 de euro, cuantum ce reprezintă costul eligibil total al proiectului major de investiţii. Din valoarea eligibilă a proiectului, 77,18% reprezintă contribuţia Uniunii Europene din Fondul de Coeziune, 13% este contribuţia de la bugetul de stat, iar 2% este contribuţia autorităţilor locale din aria proiectului, respectiv cele din judeţele Cluj şi Sălaj. În ceea ce priveşte valoarea neeligibilă, în procent de 7,82%, aceasta va fi acoperită de Compania de Apa Someş prin contractarea unui credit bancar’’, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean Cluj. În prezent, echipa de implementare a proiectului lucrează la finalizarea documentaţiilor tehnice aferente celor 26 de contracte de lucrări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO