Business Construct

Coilprofil ridica investitia de la Ploiesti

Coilprofil ridica investitia de la Ploiesti
28.06.2007, 20:06 140

Coilprofil Romania, divizia locala a grupului belgian Coilprofil, va investi inca 5 milioane de euro pana in 2009 in majorarea capacitatilor de productie pe care le detine in localitatea Ceptura, din judetul Prahova. In urma acestei majorari de productie, investitiile Coilprofil in Romania vor ajunge la 13 milioane de euro.
Perioada 2008-2009 reprezinta etapa a patra a investitiilor grupului in Romania, programul incluzand achizitionarea de utilaje in vederea diversificarii produselor. Coilprofil estimeaza pentru anul acesta o cifra de afaceri de 12 milioane de euro, in crestere cu 70% fata de anul precedent.
Compania a finalizat recent o investitie de 4 milioane de euro intr-o capacitate de productie de panouri termoizolante, denumite panouri sandwich, cu vata minerala si polistiren, in localitatea Ceptura. Fabrica de la Ceptura si-a triplat suprafata in ultimii cinci ani, ajungand in prezent la 14.000
de metri patrati si se intinde pe o suprafata de 12 hectare.
Panourile termoizolante pot avea ca izolatie vata minerala sau polistiren, iar grosimea este variabila intre 40 si 300 mm. Capacitatea anuala de productie a liniei de panouri termoizolate este de un milion mp. Noua unitate de productie este destinata constructiilor industriale (depozite, unitati de productie, centrale termice, camere frigorifice), agrozootehnice (grajduri, crescatorii, ateliere) si social-culturale (piscine, patinioare, birouri, sali de sport, locuinte pentru santiere). Potrivit reprezentantilor Coilprofil, panourile termoizolante se incadreaza in categoria materialelor de constructii noi care reduc costurile de constructie si micsoreaza timpul de executie a constructiei prin instalarea rapida a panourilor. Coilprofil a deschis in 2002 o unitate de productie in localitatea Ceptura unde produce tabla cutata pentru pereti
si acoperisuri, casete structurale, casete de fatada, accesorii pentru constructii sau renovari si tigla metalica cu suprapunere invizibila intre panouri pentru acoperisuri. Principalii concurenti ai companiei pe piata romaneasca sunt Lindab (Suedia), Kami (Suedia) si Ruukki (Finlanda).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO