Business Construct

Colliers România: Randamentele pot scădea sub 7% pentru clădirile de birouri în 2020, dar România rămâne atractivă

Colliers România: Randamentele pot scădea sub 7% pentru...

Autor: Alex Ciutacu

21.01.2020, 13:21 291

Randamnetele obţinute pe investiţiile în clădiri de birouri ar putea scădea şi în România sub nivelul de 8% în 2020, în condiţiile în care piaţa din regiune continuă să se tempereze, potrivit predicţiilor companiei de consultanţă imobiliară Colliers România.

„Randamentele pot scădea sub 7% pentru clădirile de birouri”, notează Robert Miklo, director de investiţii, Colliers România.

Piaţa din România reflectă un trend care se accentuează în toată regiune, şi-anume „compresia” randamentelor, în contextul în care randamentele în Polonia sunt deja în jurul valorii de 4%.

„Am văzut compresie de randamente peste tot. Este unul dintre factorii care ne vor ajuta în 2020 pentru că România devine şi mai atractivă. Deja în Polonia vedem randamente apropiate de 4% pe segmentul de birouri. Cehia este cam în acelaşi loc”, explică Miklo.  

În ceea ce priveşte volumul tranzacţiilor, reprezentanţii Colliers consideră că urmează un an cu un nivel ridicat.

„Anul 2019 a fost unul ok, în funcţie de cum numeri volumul tranzacţiilor. Noi am hotărât să numărăm tranzacţiile închise. De aceea, tranzacţia cu NEPI şi AFI nu am inclus-o în 2019. Am înregistrat aproximativ 650 milioane euro volum tranzacţionat, ceea ce reprezintă o scădere faţă de anul precedent, când am avut aproximativ 950 milioane euro”, explică reprezentanţii companiei de consultanţă.

Pentru începutul anului 2020, „pipeline-ul”  - volumul de tranzacţii în curs de semnare, dar nu încheiate – se ridică deja la peste 500 milioane euro.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO