• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Business Construct

Consumul de BCA inghite toata productia

Consumul de BCA inghite toata productia

Piata de BCA va inregistra o crestere valorica de circa 15%, la care s-ar putea adauga o majorare de 10-15% a preturilor. In aceste conditii, piata de BCA va ajunge la circa 170-180 mil. euro, potrivit jucatorilor de profil.
"Piata de BCA are in prezent o pondere de 38% din totalul pietei de zidarie, in timp ce sectorul de caramizi are o pondere de circa 30%. Pana in 2010 cota de piata a caramizilor va creste cu circa 4-5%, in timp ce BCA-ul va inregistra o majorare de 2-3%", spune Florin Ispas, directorul de marketing si vanzari al Prefabricate Vest. Piata totala de zidarie va ajunge in urmatorii patru ani la vanzari totale de 6 milioane de metri cubi.
Productia de BCA a ajuns anul trecut la 1,8 - 1,9 milioane de metri cubi, in crestere cu circa 10% fata de anul precedent. Din totalul pietei de BCA, circa 7% este reprezentat de importuri, care sunt derulate in principal de producatorul german Xella, insa se importa BCA si din Bulgaria sau Ungaria. Grupul german Xella a tatonat intens in ultimii ani producatorii locali de BCA de pe piata in vederea unei achizitii, ca alternativa avand importurile sau derularea de proiecte greenfield (de la zero - n.r.). Pretul mediu al unui metru cub de BCA este in prezent de 70 de euro, suma care include TVA.
Cresterea de 10-15% a pretului la BCA este determinata de evolutia costurilor pentru productia de ciment si var, produse utilizate in procesul de fabricare a betonului celular autoclavizat.
In urma unor majorari treptate ale capacitatilor de productie, primii jucatori de pe piata de BCA vor ajunge anul acesta sa produca intre 300.000-400.000
de metri cubi.

Crestere de 20- 30% a afacerilor
Cresterea pietei de anul trecut a fost resimtita de producatorii de BCA. Astfel, producatorul de materiale de constructii Macon Deva, care a fost preluat anul trecut de fondul de investitii polonez Enterprise Investors, a realizat in 2006 o cifra de afaceri de 30 de milioane de euro, in crestere cu 30% fata de anul precedent.
Compania a inregistrat o crestere sustinuta a vanzarilor de BCA, insa cea mai importanta crestere a vanzarilor a fost inregistrata pentru prefabricatele
din beton, datorita expansiunii segmentului de retail, unde s-au construit hale cu structura din beton, precum si cererii tot mai ridicate de stalpi pentru
linii electrice aeriene.
Macon estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 38 mil. euro, in crestere cu 25% fata de anul precedent.
Compania va investi anul acesta circa 4,5 milioane de euro in automatizarea proceselor de productie, imbunatatirea calitatii produselor, cresterea productivitatii si rezolvarea unor probleme de mediu. In plus, reprezentantii Macon estimeaza o crestere usoara a cotei de piata pe segmentul de BCA de la 14% la 15%, pe fondul investitiilor in productie. Reprezentantii companiei estimeaza ca in doi-trei ani, capacitatea de productie de BCA a companiei va ajunge la circa 400.000 de metri cubi, in urma unor investitii in modernizarea actualei fabrici.
Macon este primul producator de materiale de constructii din Romania care a obtinut certificarea de conformitate pentru BCA, stalpi electrici, produse din vata minerala bazaltica si agregate minerale, certificare care permite aplicarea marcii CE conform directivelor europene.
Macon, infiintata in 1963, s-a privatizat in 1994 prin MEBO (Management Employees Buy Out - cumpararea actiunilor de catre conducere si angajati), metoda prin care cele mai multe companii din industria constructiilor au trecut pe sume modice in mainile angajatilor.
Celco Constanta, cel mai mare jucator de pe piata, a realizat in primele noua luni din 2006 o cifra de afaceri de 18 mil. euro, in crestere cu 11% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Mai mult, Celco lucreaza cu o marja constanta de profit de circa 35%, peste media pietei.
Celco Constanta este de altfel una dintre cele mai profitabile firme de pe piata constructiilor. Producatorul de BCA are in derulare o investitie greenfield de 10 milioane de euro, care va integra procesul de productie prin construirea unei fabrici de var.
Celco a fost infiintata in anul 1971, trecand in proprietate privata in 1997. Producatorul de elemente din beton este controlat de familia Dusu, care a preluat compania la sfarsitul anului 2003 si detine in prezent, impreuna cu complexul hotelier Condor din Mamaia, ai carui actionari majoritari sunt tot oamenii de afaceri Niculae si Ion Dusu, peste 75% din titlurile Celco. Pe de alta parte, producatorul de materiale de constructii Prefab Bucuresti a realizat in primele noua luni din 2006 o cifra de afaceri de 19,7 mil. euro, in crestere cu 20% fata de anul trecut. Prefab a inregistrat o marja de profit de 10%. Compania produce si comercializeaza produse de balastiera, BCA, grinzi si tuburi de presiune folosite la canalizari si la alimentari cu apa. Firma Romerica International detine 75,6% din actiunile Prefab, restul titlurilor fiind in posesia SIF Muntenia - 12,4% sau a altor actionari - 11,9%.

Fondurile de investitii tatoneaza piata
Rentabilitatea producatorilor de BCA a atras interesul fondurilor de investitii, care tatoneaza puternic piata in cautarea unor plasamente cat mai profitabile. "Semnalul" a fost dat anul trecut de catre polonezii de la Enterprise Investors, care au cumparat cu circa 35 de milioane de euro producatorul de BCA Macon Deva.
"Pe piata BCA-ului sunt circa patru companii, cu capacitati de productie similare si cu o calitate a materialelor similara, care au fost tentante pentru noi si pe care le urmarim in continuare", spune Cristian Nacu, vicepresedintele Enterprise Investors si seful reprezentantei din Romania. Enterprise Investors va reinvesti profiturile obtinute la Macon Deva in dezvoltarea afacerii si va aloca bani pentru eventuale achizitii ale Macon in sectorul de profil. Mai mult, polonezii doresc o listare a Macon pe Bursa pana in 2009, dupa ce fondurile de pensii vor deveni active pe piata.
Un alt producator de BCA care este detinut de un fond de investitii este Elpreco Craiova. Compania, controlata de fondul american Broadhurst, a derulat anul trecut o investitie de 4,5 mil. euro pentru realizarea unei linii de productie a tuburilor de canalizare din beton. Elpreco produce, de asemenea, sisteme de invelitori si accesorii pentru acestea, precum si elemente pentru pavaj.
Cifra de afaceri inregistrata in 2006 a fost de circa 39 de milioane de euro, in crestere cu aproximativ 27% fata de 2005. "Aceasta crestere este rezultatul investitiilor efectuate in ultimii 10 ani, cand dezvoltandu-se continuu, Elpreco a investit peste 30 de milioane de euro atat in noi capacitati de productie, in modernizarea celor existente, dar si in diversificarea gamei produselor fabricate", spune Dan Caprioara, directorul general al Elpreco.
Volumul vanzarilor de BCA a atins cifra de 64,5 milioane lei (18,3 mil. euro) in anul 2006, in crestere cu 25% fata de 2005. Elpreco a derulat in ultimii ani investitii in productia de BCA, aceasta fiind majorata treptat pana la circa 300.000 de metri cubi.
"Datorita modernizarilor efectuate in ultimii ani, care au condus atat la cresterea capacitatilor de productie, dar si la cresterea calitatii produselor, productia de BCA la nivelul anului 2006 a inregistrat o crestere cu aproximativ 20% fata de nivelul anului 2005. In 2007 se estimeaza o productie care sa depaseasca 300.000 de metri cubi", afirma Caprioara. Compania detine o cota de piata de circa 15% pe segmentul de BCA.
Un alt producator important de BCA, Simcor SA, detinut de grupul Simcor Oradea si-a bugetat pentru anul trecut o cifra de afaceri de 52 de milioane de euro, in crestere cu circa 15% fata de anul precedent. Compania a achizitionat anul trecut o fabrica de BCA la Suceava, in care grupul intentioneaza sa investeasca in imbunatatirea calitatii si in modernizarea laboratorului.
Principalii actionari in grupul de firme Simcor sunt omul de afaceri german Stache Lutz, care detine pachete de actiuni majoritare sau de control in aproape toate companiile grupului, si Mihai Voiculescu, conform ultimelor informatii disponibile.
Producatorul de materiale de constructii Prefabricate Vest a finalizat anul trecut investitii de circa 22 de milioane de euro in capacitatea de productie de BCA si intr-o unitate de productie de pavaje din beton.
Cea mai mare parte din investitii a fost atrasa de fabrica de BCA, in care s-au investit circa 12 milioane de euro. In urma acestei investitii, care s-a intins pe circa patru ani, capacitatea de productie va ajunge la circa 330.000 de metri cubi in 2007, potrivit reprezentantilor companiei.
In plus, Prefabricate Vest a finalizat in 2006 o investitie de circa 10 mil. euro in productia de pavaje din beton, sub brandul Monolit. In urma acestei investitii, fabrica poate produce 50 de modele de pavaje in circa 20 de culori si are o capacitate de productie de 1,8 milioane mp pe an.
Compania estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de circa 35 mil. euro, in conditiile in care in 2005 afacerile companiei s-au ridicat la 14,7 mil. euro.
In prezent vanzarile de produse Prefabricate Vest acopera circa 70% din suprafata tarii, Bucurestiul avand cea mai mare pondere.
Compania a fost infiintata in 1990 si are peste 280 de angajati, potrivit ultimelor date disponibile. Actionarul majoritar al companiei este firma Vestco Industries, cu 90,1%, in timp ce restul de 9,9% este detinut de persoane fizice.


Piata de BCA in cifre
Productia totala de BCA vanduta anul trecut a fost de circa 1,9 milioane de metri cubi, in crestere cu 10-15% fata de anul precedent.
Din totalul pietei de BCA, circa 7% este reprezentat de importuri
Pretul mediu al unui metru cub de BCA este de 70 de euro, suma care include TVA. Producatorii de profil estimeaza pentru anul acesta o majorare de 10-15% a preturilor, determinata de evolutia costurilor pentru productia de ciment si var, produse utilizate in procesul de fabricare a betonului celular autoclavizat.
Rentabilitatea producatorilor de BCA a atras interesul fondurilor de investitii, care tatoneaza puternic piata in cautarea unor achizitii. Anul trecut, Macon Deva a fost preluat de fondul de investitii polonez Enterprise Investors, pentru 35 de milioane de euro.
In urma unor majorari treptate ale capacitatilor de productie, primii jucatori de pe piata de BCA vor ajunge anul acesta sa produca intre 300.000-400.000 de metri cubi.

Cele mai citite ştiri
Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867