Business Construct

CTP vrea să construiască 60.000 mp de noi depozite în Popeşti Leordeni, în sudul Capitalei

CTP vrea să construiască 60.000 mp de noi depozite în...

Autor: Bogdan Alecu

26.12.2022, 10:00 50174

CTP, cel mai mare dezvoltator şi administrator listat de spaţii industriale şi logistice din Europa Continentală, vrea să extindă proiectul existent, CTPark Bucharest South, la aproximativ 150.000 mp. Proiectul are deja 70.000 mp de depozite existente şi 15.000 mp de alte depozite ce urmează a fi livrate în perioada imediat următoare.    

CTPark Bucharest South este localizat între centura Bucureştiului şi viitoarea Autostrada A0, cu acces direct pe A0, oferind un acces rapid catre orice zona din Bucureşti şi împrejurimi. În plus, proiectul ofera o legatură cu Portul Constanţa, Autostrada A2 aflându-se la 9 km distanţă şi facilitează livrările catre destinaţii externe precum Bulgaria, Grecia, dar şi Turcia.

CTP a achiziţionat parcul industrial CTPark Bucharest South în 2021 şi în continuare realizează noi investiţii, prin dezvoltarea unei cădiri de clasă A.

„Parcul nostru din sudul Bucureştiului beneficiază de două intrari directe din DN4, aproape de centură, dar şi cu acces direct în A0, în punctul de joncţiune aflat la mai puţin de 500 m de noua noastră clădire. Avem 70.000 mp complet închiriaţi, livram în curând alţi 15.000 şi începem sa construim înca 60.000 mp, astfel încât CTPark Bucharest South îşi va creşte suprafaţa la 150.000 mp, pentru care am pregatit deja infrastructura”, a declarat Ana Dumitrache, Country Manager CTP România.

CTPark Bucharest South va include spaţii verzi şi zone dedicate birourilor şi acces rapid la reţeaua de transport public, aflat la câteva sute de metri de parcul industrial.

În afara de CTPark Bucharest South, CTP mai deţine alte cinci parcuri industriale în jurul Capitalei, inclusiv în zona de vest (CTPark Bucharest West şi CTPark Bucharest, pe autostrada A1) şi în zona de nord (CTPark Chitila, CTPark Mogoşoaia şi CTPark Bucharest North).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO