Business Construct

Dezvoltatorii City Point încep lucrările şi la cel de-al treilea bloc în Aviaţiei

Cel de-al doilea bloc din City Point va avea 48 de apartamente şi va fi livrat în mai 2015.

Cel de-al doilea bloc din City Point va avea 48 de apartamente şi va fi livrat în mai 2015.

Autor: Cristi Moga

10.10.2014, 00:05 1031
Companiile israeliene Shikun & Binui şi Red Sea Group, dezvoltatorii ansamblului rezidenţial City Point situat în zona Aviaţiei, în spatele sediului Poliţiei Rutiere din Capitală, vor începe luna aceasta lucrările şi la cel de-al treilea bloc al proiectului ca urmare a vânzărilor peste aşteptări înregistrate în acest an.
 
Investitorii au finalizat în luna septembrie primul bloc al acestui proiect format din 45 de apartamente, au ajuns cu structura celui de-al doilea bloc la etajul şase din nouă, finalizarea acestui imobil fiind programată în luna mai a anului viitor, şi încep în paralel lucrările la fundaţia blocurilor trei şi patru. În timp ce lucrările la al treilea bloc vor fi realizate într-o sin­gură etapă, construcţia celui de-al patrulea imobil va fi reluată în primăvara anului viitor.
 
„«Excelul» nostru ini­ţial nu era făcut aşa. Nu ne gândeam că vom avea 90% dintre apartamente vândute până la finalizarea primului bloc. Din acest motiv am schimbat ritmul de dezvoltare. Să construim un bloc durează în jur de un an, un an şi câteva luni, iar într-un proiect ca acesta estimăm că putem vinde între 60 şi 100 de apartamente pe an. Majoritatea cumpărătorilor din primul bloc lucrează în cadrul firmelor din zona Barbu Văcărescu-Pipera“, a declarat Favi Stelian, CEO al companiei care dezvoltă proiectul.
 
În cadrul primului bloc 42 dintre cele 45 de apartamente erau cu două camere şi preţuri cuprinse între 75.000 şi 85.000 de euro (circa 1.400 de euro/mp util), dar în cel de-al doilea bloc cu 48 de locuinţe dezvoltatorii au decis să amenajeze 20 de apartamente cu trei camere pentru a răspunde cererii pentru acest tip de locuinţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO