Business Construct

Dezvoltatorul de spaţii logistice CTP va finaliza în acest an construcţia noului centru de distribuţie al IKEA pentru Europa de Sud-Est, lângă Bucureşti, operat de un joint venture IB Cargo-Maersk

Dezvoltatorul de spaţii logistice CTP va finaliza în acest an construcţia noului centru de distribuţie al IKEA pentru Europa de Sud-Est, lângă Bucureşti, operat de un joint venture IB Cargo-Maersk

Autor: Roxana Rosu

14.09.2020, 12:10 461

CTP, cel mai mare dezvoltator şi administrator de parcuri industriale şi logistice din România şi Europa Centrală şi de Est, va finaliza în acest an lucrările de construcţie ale noului centru de distribuţie IKEA pentru Europa de Sud-Est, situat în ctPark Bucharest West, depozit care va fi operat de joint venture-ul dintre IB Cargo şi Maersk.

Centru de distribuţie IKEA Supply AG va ocupa 75.000 mp din cea mai mare clădire de logistică din România, care are o suprafaţă totală de 140.000 mp. 

Clădirea, deja ridicată, urmează să fie finalizată de către CTP până la sfârşitul acestui an, în timp ce setarea cadrului pentru desfăşurarea operaţiunilor de către IB Cargo şi Maersk va mai dura câteva luni.

Operaţiunea face parte dintr-un proces lung şi complex, care a durat aproape un an până la definitivare, dar care se conturează într-un proiect deplin funcţional până la mijlocul anului viitor.

„Ne bucurăm să facem parte din acest proiect mult dorit şi de către alţi jucători din industria noastră. Avem un produs excelent, iar clienţii noştri, IB Cargo, Maersk şi, de asemenea, IKEA Supply AG, companie multinaţională cu standarde foarte ridicate, ne confirmă acest lucru prin alegerea făcută.”, a declarat Ana Dumitrache, Country Manager CTP.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO