Burse - Fonduri mutuale

Impact Developer & Contractor a înregistrat în T1/2022 venituri din vânzarea proprietăţilor de 37 mil. lei, în scădere cu 5%, şi un profit net de 6 mil. lei

Impact Developer & Contractor a înregistrat în T1/2022...

Autor: Roxana Rosu

17.05.2022, 09:04 180

Dezvoltatorul imobiliar IMpact Developer &Contractor a înregistrat în primul trimestru din 2022 venituri din vânzarea proprietăţilor de 37 milioane lei, în scădere cu 5%, şi un profit net de 6 milioane lei, faţă de pierderi de 1,3 milioane lei în T1 2021, arată raportul financiar publicat marţi.

 Cheltuielile operaţionale au crescut cu 20%, la 8,7 milioane lei, generate în principal de consolidarea echipei.

EBIDTA s-a dublat la 8,4 milioane lei, iar marja EBITDA a urcat la 23%, faţă de 11% în T1 2021.

În T1 2022, Impact a vândut 50 de locuinţe (62 în T1 2021) care au generat venituri, din care 27 unităţi în Luxuria Expoziţiei (47 în T1 2021) şi 22 de unitati în Greenfield Băneasa (14 în T1 2021).

Investiţiile imobiliare reprezintă 48% din total active la 31 martie 2022 şi includ în principal terenuri deţinute de IMPACT în Bucureşti şi Oradea.

Compania deţine un portofoliu de terenuri (aproximativ 73,50 ha) care are un potenţial de dezvoltare pentru proiecte, cu o valoare de piaţă estimată la 2 miliarde de euro: Bucureşti - Greenfiel Băneasa (faze noi), Luxuria City Center, Greenfield West, Constanţa - Boreal Plus (faze noi), Iaşi  - Greenfield Copou.

La nivel consolidat, grupul are active totale ajustate la valoarea justa, in conformitate cu standardele EPRA, de 293 milioane euro.

Impact Developer&Contractor are o capitalizare de  1 miliard lei. Din acţionariat fac parte Gheorghe Iaciu (58,8%), persoane juridice (15,9%), Adrian Andrici (15,2%) şi persoane fizice (10,1%).



 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO