Business Construct

Două fabrici ale Lafarge trec la irlandezii de la CRH. Miza: 1.000 de oameni şi 200 mil. € pe an

Două fabrici ale Lafarge trec la irlandezii de la CRH....

Autor: Andreea Neferu

03.02.2015, 00:08 1790

„Nu vor avea de ce să fie schimbări majore pe piaţa locală a cimentului. Tot trei competitori vor fi, tot oligopol va fi.“

Irlandezii de la CRH vor intra pe piaţa locală a cimentului prin preluarea fabricilor francezilor de la Lafarge, în urma unei tranzacţii estimate la 500 de milioane de euro pe plan local.

„Fabrici bine poziţionate, în apropierea carierelor de unde se extrage materia primă“, „finanţare europeană care va stimula creşterea în industria construcţiilor“, „jucător de top 3 pe o piaţă consolidată“, – acestea sunt cele trei avantaje ale operaţiunilor Lafarge pe piaţa românească pe care grupul irlandez CRH le-a identificat într-o scurtă prezentare care justifică intrarea în cursa finală pentru preluarea activelor scoase la vânzare de giganţii Lafarge şi Holcim înainte de încheierea unei fuziuni.

Cele mai importante active ale francezilor de la Lafarge pe piaţa locală şi care ar urma să intre în portofoliul irlandezilor de la CRH, dacă tranzacţia se va finaliza, sunt cele două fabrici de ciment de la Medgidia (judeţul Con­stanţa) şi Hoghiz (judeţul Braşov), precum şi staţia de măcinare de la Târgu-Jiu. În total, Lafarge face afaceri de 150-200 mil. euro anual în România şi are 1.000 de angajaţi pe plan local. Ce se va întâmpla cu aceştia?

„CRH intenţionează să preia angajamentele colective deja existente la nivelul fiecărei ţări în parte, astfel că nu este anticipat niciun impact negativ asupra angaja­ţilor prin realizarea acestei achiziţii“, se arată într-un comunicat al grupului irlandez.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro