Business Construct

Ecuaţia cu mai multe necunoscute

Ecuaţia cu mai multe necunoscute

Ecuaţia cu mai multe necunoscute

Autor: Andreea Neferu

24.05.2011, 23:41 143

2011 a fost un an "bogat" la capitolul infra­structură rutieră aRomâniei, cel puţin dacă privim lucrurile din perspectivalicitaţiilor din ultimele luni. Compania Naţională de Autostrăzi şiDrumuri Naţionale din România (CNADNR) a scos la licitaţie 183 dekilometri de autostradă de pe Coridorul IV paneuropean, iar AncaBoagiu, ministrul transporturilor, a luat "taurul de coarne" şi areziliat două contracte de autostrăzi cu constructorii care nurespectaseră condiţiile contractuale. Cu toate acestea, semne buneanul n-are în ceea ce priveşte inau­gurările de autostrăzi.

În prezent, există doar şapte tronsoane de autostrăzi aflate înconstrucţie, cu o lungime cumulată de puţin peste 200 de kilometri,la care se adaugă peste 60 km pentru care însă lucrările stagneazămomentan, din cauza faptului că au fost reziliate contractele.

La solicitarea Business Construct, CNADNR a transmis informaţiiactualizate cu privire la stadiul în care se află fiecare dintreaceste şantiere, iar concluzia este că anul acesta nu vom aveaparte de noi autostrăzi în adevăratul sens al cuvântului, ci doarde lucrări finalizate parţial.

Datele arată nu doar că CNADNR şi firmele de construcţii cu cares-a asociat nu reuşesc să respecte un grafic de lucrări, ci şi căautoritatea nu reuşeşte să gestioneze fondurile pe care le areastfel încât să reducă la maxim timpii morţi. În timp ce unelecontracte au fost rezilitate, astfel că cel puţin în teorie pentrucâteva luni au fost eliberate câteva zeci de milioane de euro, altecontracte care sunt validate în continuare nu înaintează din lipsăde fonduri. Cu alte cuvinte, autostrăzile nu se construiesc cu saufără contracte în vigoare. Astfel, porţiunile care au cele mai marişanse să fie deschise circulaţiei, chiar şi parţial, suntMedgidia-Constanţa şi Arad-Timişoara, la care se adaugă variantelede ocolire la standard de autostradă ale oraşelor Constanţa şiArad.

În cazul Medgidia-Constanţa, tronson cu o lungime de aproape 32de kilometri, în prezent "se execută lucrări de terasamente şidrum, lucrări la structura rutieră (strat de bază, strat de formă,realizarea stratului din piatră spartă şi amestec optimal,realizarea stratului din mixtură bituminoasă), lucrări la treipasaje, un viaduct şi două poduri", spun reprezentanţii CNADNR.Tronsonul, cu o valoare contractuală de circa 142 milioane de euro,este construit de italienii de la Astaldi şi de nemţii de la MaxBoegl. Traficul pe această autostradă, la fel ca şi pe centuramunicipiului Constanţa de altfel, ar urma să fie deschis parţial întrimestrul al doilea al acestui an (adică doar o bandă pe fiecaresens va fi funcţională), urmând ca peste un an lucrările să fiefinalizate în totalitate şi ambele benzi să fie deschise.

Nici vorbă de o autostradă în adevăratul sens al cuvântului dela Bucureşti la Constanţa anul acesta, în primul rând pentru cătronsonul Cernavodă-Medgidia se află în prezent în stand-by, avândîn vedere rezilierea contractului cu constructorul său, companiafranceză Colas, dar şi pentru că pe porţiunea de drumMedgidia-Constanţa doar o singură bandă pe sens va fi funcţionalăîn acest an.

"Eu nu am spus niciodată că finalizăm autostrăzi, ci doar că vomda în exploatare", spunea Anca Boagiu, ministrul transporturilor,la finalul lunii aprilie. Într-adevăr, ceea ce îi interesează peromâni este darea în exploatare a autostrăzilor, însă cu greu sepoate numi "dare în exploatare" deschiderea unei auto­străzi cu osingură bandă.

Şi autostrada Arad-Timişoara, construită de italienii de laAstaldi şi de spaniolii de la FCC Construccion, ar urma să fiedeschisă parţial traficului spre sfârşitul anului, la fel ca şivarianta de ocolire a municipiului Arad, realizată tot de FCCConstruccion cu austriecii de la Porr Technobau, de aceastădată.

În rest, nimic nou în România la capitolul autostrăzi, cel puţinanul acesta.

BECHTEL, CU FRÂNA TRASĂ. AutostradaTransilvania, care din cei 415 kilometri are în prezent finalizaţidoar 52, adică 12,5%, rămâne în continuare fără bani şi fărăkilometri noi în 2011, deşi până acum CNADNR a făcut plăţi de 5,2miliarde de lei (1,2 miliarde de euro) către compania americanăBechtel, care construieşte această şosea.

Cu alte cuvinte, până acum un kilometru din AutostradaTransilvania a costat statul 100 milioane de lei (23,8 mil. euro),iar în prezent un singur tronson, cu o lungime de 64 de kilometri(Suplacu de Barcău-Borş) este teoretic în construcţie. De ce doarteoretic? Pentru că, în realitate, Ministerul Transporturilor nu aprevăzut anul acesta niciun ban pentru acest drum. "În prezentlucrările pe secţiunea 3C Suplacu de Barcău-Borş se desfăşoară înritm redus din cauza constrângerilor bugetare", spun cei de laCNADNR.

Dacă la finalul anului trecut, Transporturile estimau că acesttronson, cu o valoare contractuală de 963 milioane de euro, va figata în 2012, acum reprezentanţii CNADNR, instituţie aflată însubordinea Ministerului Transporturilor, se feresc să dea vreoestimare privind termenul de finalizare. "În funcţie de prevederilebugetare, graficul de lucrări va fi actualizat", este singurareacţie a CNADNR privind esti­mările de finalizare a vreunuikilometru din Autostrada Transilvania.

Anca Boagiu, ministrul transporturilor: Eu nu am spus niciodată că finalizăm autostrăzi, ci doar că vom da în exploatare.Pede altă parte, pentru tronsonul Deva-Orăştie, ce a fost scos lalicitaţie şi câştigat anul trecut de firmele Strabag şi StracoGrup, termenul estimat de finalizare rămâne în picioare: 2012. "Înprezent se află în fază avansată lucrările pregătitoare. Au fostrealizate în proporţie de 50% lucrările de diagnostic arheologic şise află în desfăşurare lucrările de descărcare arheologică. În datade 2 mai 2011 a fost emis avizul favorabil de începere a lucrărilordin punct de vedere arheologic pentru aproximativ 25% din lungimeatraseului (32 km - n.red.)", anunţă CNADNR, adăugând că la mijlocullunii mai încă 25% din lungimea traseului va primi avizularheologic. Până acum, constructorii tronsonului Deva-Orăştie auprimit un avans de 26,7 milioane de euro, fără TVA, din totalulcontractului de 178 milioane de euro, fără TVA.

Excluzând Autostrada Transilvania, CNADNR a efectuat până acumplăţi de circa 577 milioane de euro pentru cei aproximativ 260 dekilometri de autostrăzi ce se află în prezent în construcţie. Adicăpeste 46% din valoarea totală a contractelor pentru acesteautostrăzi, de 1,2 miliarde de euro.

AŞTEPTÂND NOI LICITAŢII. Două tronsoane rămânînsă "în aer" momentan. Finalizarea autostrăzii Cernavodă-Medgidia,care şi-a pierdut în luna aprilie constructorul, compania francezăColas, ar urma să mai coste între 500 şi 700 de milioane de lei(120-170 milioane de euro), fără TVA, potrivit unui anunţ deintenţie publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.Potrivit CNADNR, traficul pe acest tronson va fi deschis întrimestrul al patrulea al lui 2012.

Aceeaşi situaţie şi în cazul tronsonului Moara Vlăsiei-Ploieşti(42,5 kilometri): contractul cu firmele a trei oameni de afaceriromâni, supranumiţi "regi ai asfaltului" (Spedition UMB,Tehnostrade - ambele controlate de Dorinel Umbrărescu, PA&COInternational - Costel Căşuneanu şi Euroconstruct Trading '98 - DanBeşciu), a fost reziliat tot în aprilie.

"În perioada următoare, CNADNR va lansa procedurile de atribuirepentru contractele reziliate Cernavodă-Medgidia şi MoaraVlăsiei-Ploieşti", potrivit CNADNR.

La acestea se adaugă licitaţiile pentru cele două loturi de petronsonul Lugoj-Deva, nelicitate până acum, pentru care CNADNR agăsit fonduri necesare, în urma economiilor rezultate în urmalicitaţiilor pentru cei 183 de kilometri din vestul ţării, de peCoridorul IV paneuropean. Valoarea estimată a acestor două loturise ridică la 1,4 miliarde de lei (333 milioane de euro), respectiv1,7 miliarde de lei (404 milioane de euro).

Anul acesta, Ministerul Transporturilor are un buget deinvestiţii de circa 8 mld. lei (aproape 2 mld. euro), mare partedin această sumă urmând să revină CNADNR. În 2010, CNADNR a avut ladispoziţie fonduri de 7,3 mld. lei (1,7 mld. euro).

Dacă autostrăzile Medgidia-Constanţa şi Arad-Timişoara,respectiv centurile la standard de autostradă ale municipiilorConstanţa şi Arad vor fi finalizate anul acesta, chiar şi numaiparţial, pe o bandă pe fiecare sens, rămâne încă una dintreprincipalele necunoscute ale ecuaţiei autostrăzilor de anulacesta.

Cert este că România, cu numai 314 kilometri de autostradă înprezent, va rămâne şi în 2011 la coada ierarhiei Uniunii Europenela capitolul autostrăzi, după ce ţări mai mici din regiune, precumUngaria sau Bulgaria, ne-au întrecut cu câteva zeci sau chiar sutede kilometri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO