Producătorul de lacuri şi vopsele Fabryo, cumpărat în 2018 de olandezii de la Akzo Nobel, a încheiat primele şase luni din 2020 cu rezultate bune, dar sub nivelul celor preconizate la începutul anului, sub impactul pandemiei.
„Primul semestru a fost dificil, desfăşurându-se sub auspiciile adaptării la noul context. Din punct de vedere business, am avut rezultate satisfăcătoare, însă condiţiile dificile de piaţă ne-au afectat rezultatele, fiind sub cele pe care le proiectaserăm înainte de pandemie“, spune Alexandra Chirica, director de strategie şi marketing în cadrul companiei.